Molasa de Bârsăneşti

1.  Statutul numelui: Valid, formal.

2.  Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (ii) Formaţiunea cuprinde următorii membri: Gipsul de Perchiu, Nisipurile de Horuza, Marnele de Albele, Marnele de Valea Calului şi Argilele de Valea Puşcaşului; (iii) Subunitatea Măgireşti–Perchiu a Pânzei Subcarpatice (Săndulescu et al., 1980).

3.  Vârsta: Burdigalian – debutul Langhianului (Miocen inferior–Miocen mediu) (Mărunţeanu, 1999).

4.  Sinonimie: “orizontul marnelor si gipsurilor superioare“ (Preda, 1917; Popescu - Voiteşti, 1917, Grozescu, 1917);  “orizontul cenuşiu“ (Preda, 1917), “stratele de Perchiu + seria vărgată superioară“ (Mirăuţă, 1969), “orizontul cu gipsuri“ (Săndulescu, 1962), “formaţiunea de Perchiu“ (Mărunţeanu, 1986), “formaţiunea schlierului cenuşiu“ (Săndulescu et al., 1995) etc.

5.  Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (i) Pârâul Bârsăneşti, afluent de dreapta al râului Tazlăul Mare, la aproximativ 8 km de oraşul Oneşti; (ii) Subcarpaţii Moldovei centrale.             

6.  Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): Molasa de Bârsăneşti, bine dezvoltată în bazinul inferior al Tazlăului Mare, este alcătuită din alternanţe neregulate de argile (foarte rar marne) şi gresii sau nisipuri cenuşii, în proporţii şi grosimi variabile, atât stratigrafic cât şi areal. La diferite nivele stratigrafice admite intercalaţii stratiforme sau lentiliforme de gipsuri, uneori asociate cu şisturi calcaroase, argile roşii şi chiar unul până la trei nivele de cinerite. Au fost identificate în această formaţiune structuri sedimentare de tipul erozional, reprezentate prin caneluri de eroziune (flute marks), urmelor semilunare (crescent – marks), ridurilor detritice (ridge-moulds), constructional, de forma  granoclasării normale (predominantă în partea inferioară a succesiunii) sau inversă (preponderentă în jumătatea superioară a formaţiunii); deformaţional, de tipul crăpăturilor de uscare şi urmelor de picături de ploaie (Mărunţeanu, 1986). La câteva nivele stratigrafice au fost întâlnite şi soluri fosile, de grosimi centimetrice. Grosimea medie a formaţiunii este de aproximativ 1200 m. Propunem ca neostratotip pentru Molasa de Bârsăneşti succesiunea stratigrafică dezvoltată pe pârâul cu acelaşi nume, dezvoltată între Formaţiunea de Măgiresti şi Tuful de Slănic şi figurată în Mărunţeanu (1986).

7.  Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): v. Secţiunea tip; (ii) Descrieri ale acestei formaţiuni, cunoscută sub diferite denumiri informale, se găsesc în numeroase lucrări şi hărţi geologice, referitoare la zona subcarpatică a Moldovei.

8.  Limite: Depozitele Molasei de Bârsăneşti se dispun în continuitate de sedimentare peste cele ale Formaţiunii de Măgireşti şi suportă transgresiv (contact de discordanţă unghiulară) pe cele ale Tufului de Slănic.

9.  Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): sunt citate în intercalaţiile pelitice ale acestei formaţiuni rare resturi de foraminifere (Lubenescu, 1974; Mărunţeanu, 1974) cu Globigerinoides triloba, Globoquadrina praedehiscens si Globorotalia siakensis (ce pot fi încadrade în Zona globigerinoides triloba – Popescu, 1972), precum şi de nannofosile calcaroase (Mărunţeanu, 1999) aparţinând Zonei Helicosphaera ampliaperta – NN4 şi debutului Zonei Sphenolithus heteromorphus – NN5 (Martini, 1971).

10.  Mediul depoziţional: Alternanţa de medii continental şi marin–litorale, de la subtidal la supratidal (Popescu et Rădan, 1976; Săndulescu et al., 1980; Mărunţeanu, 1986, 1999).

11.  Corelări: Molasa de Bârsăneşti reprezintă echivalentul stratigrafic parţial al Formaţiunilor de Tescani şi de Câmpeni din subunitatea Pietricica, al Molasei de Doftana din Sinclinalul de Slănic şi al Formaţiunii de Someş din Transilvania.

                                                       Dr.ing. Mariana Mărunţeanu, 1999