1. Statutul numelui.
2. Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (i) Constituie membrul inferior al Formaţiunii cu Cryptomactra; (iii) Platforma Moldovenească.
3. Vârsta: Miocen superior (Basarabian inferior).
4. Sinonimie: “strate cu Cryptomactra pseudotellina “ (Roşca, 1966, din Ionesi et al., 2005, p. 219); “strate de Cobolta “ (Roşca, 2000, din Ionesi et al., op. cit., p. 243).
5. Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (i) Forajul 185-Baimaclia (Republica Moldova).
6. Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): (i) După Ionesi et al. (op. cit., p. 221, citând pe Roşca, 1966), succesiunea, groasă de 17 m, “începe cu 6 m de calcare micritice, argiloase, cu multă pirită, fin dispersată. In cuprinsul lor se observă intercalaţii subţiri de silicolite cenuşii “. Silicolitele sunt reprezentate de diatomite, spongolite sau roci mixte. Sunt prezente şi câteva intercalaţii subţiri de tufuri alterate. Succesiunea continuă cu argile calcaroase cenuşii, cu intercalaţii subţiri de tufuri alterate, apoi 4 m de calcare cu Hydrobia. Succesiunea se încheie cu 4 m de argile calcaroase, cenuşii. fin stratificate, cu intercalaţii de diatomite şi spongolite.
7. Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): (i) Ionesi et al. (op. cit., p. 219); (ii) Roşca (1966, citat de Ionesi et al., op. cit., p. 219).
8. Limite: Limita inferioară este la contactul cu Argilele de Darabani-Mitoc, volhiniene. Limita superioară este la nivelul de apariţie al argilelor masive ale Argilelor cu Cryptomactra.
9. Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): (i) Tapes gregarius şi cardiide mici se găsesc în baza Membrului de Baimaclia. La nivele superioare sunt prezente Cryptomactra, Obsoletiforma, Tapes, Plicatiforma (Ionesi et al., op. cit., p. 221, 251).
10. Mediul depoziţional:
11. Corelări:
Literatura citată
Ionesi L., Ionesi Bica, Lungu A., Roşca V., Ionesi V., 2005, Sarmaţianul mediu şi superior de pe Platforma Moldovenească. Ed. Academiei, 558 p.