1. Statutul numelui:
2. U nitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (ii) Formaţiunea cuprinde patru membri: Orizontul Argilos-Grezos de Beiu; Orizontul Grezos-Nisipos de Curmătura; Orizontul Argilo-Calcaros de Teascu; Complexul Sedimentar-Vulcanogen de Motoci (Paraschiv, 1981, p. 78, fig. 2); (iii) Platforma Moesică.
3. Vârsta: Ladinian superior-Carnian inferior, cu tranziţie la Rheto-Lias.
4. Sinonimie: “seria roşie superioară” (Pătruţ et al., 1961 nu este la Literatura; Popescu et al., 1967, citaţi de Paraschiv, 1981, p. 77); “Depozitele Triasicului superior” (Paraschiv, 1974, p. 109); “Seria roşie superioară” (Paraschiv, 1975, p. 170); “Formaţiunea roşie superioară (Triasicul superior)” (Paraschiv, 1979, p. 41); “Formaţiunea de Segarcea” (Paraschiv, 1981, p. 77; Ionesi, 1994, p. 91); “la Formation de Segarcea” (Paraschiv, 1983, p. 49).
5. Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (i) Forajul 41-Curmătura, la sud de Segarcea, jud. Dolj, unde formaţiunea depăşeşte grosimea de 1000 m (Paraschiv, 1981, p. 78, fig. 2); (ii) Formaţiunea are o largă extindere pe cuprinsul Platformei Moesice (Paraschiv, op. cit., p. 78, fig. 1) dar lipseşte ori nu a fost recunoscută la nord de linia Craiova-Slatina-Bucureşti; Harta geologică 1:200,000, foaia 41-Craiova, carourile c3, c4 (Mihăilă et Giugea, 1968; Mihăilă et al., 1968).
6. Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): După Paraschiv (op. cit., p. 77 şi fig. 1 la p. 78) formaţiunea cuprinde o succesiune de depozite continental-lagunare, aproape exclusiv detritice, de culoare predominant roşie, cu grosimi de până la 900 m în zona Vlaşin şi 1200 m în zona Segarcea. Există variaţii faciale orizontale şi verticale. Rocile din componenţa formaţiunii sint: calcare argiloase, argile calcaroase, argile, silturi, gresii calcaroaae, gresii silicioase, nisipuri, microconglomerate cuarţitice, conglomerate calcaroase. Rocile carbonatice sunt mai frecvente în partea inferioară a profilului formaţiunii; arenitele domină segmentul median, iar pelitele partea superioară. Distribuţia areală a faciesurilor este marcată de arenite în sectorul central-vestic şi de pelite în est. In depresiunile Băileşti şi Roşiori-Alexandria se disting trei membri: bazal (Orizontul de Beiu); median (Orizontul de Curmătura); superior (Orizontul de Teascu). Pe marginea nordică a platformei (pe linia Craiova-Piatra Olt) sunt prezente bazalte, piroclastite, tufuri, localizate spre partea inferioară a formaţiunii. In forajul 68-Motoci (la nord de Craiova) au fost identificate microbrecii vulcanice cu galeţi de melafire şi bazalte cu olivină (la metrii 2535, 2605, 2704). Paraschiv (1981, p. 80) sugerează că erupţiile ar fi avut loc la finele Ladinianului şi în Carnian; (ii) In Dobrogea de Sud formaţiunea are grosimi de 103 m (în forajul 5064-Independenţa) (Paraschiv et al., 1983, p. 35 şi fig. 1). Este presupusă existenţa formaţiunii şi în forajele 5053-Castelu şi 5069-Eforie. In Bulgaria, la Dulovo, grosimea formaţiunii este de 800 m. Acolo ea este constituită din gresii feldspatice, feruginoase, graywacke, argile feruginoase, uneori cu mottling, argile calcaroase feruginoase, marne, argile feruginoase şi calcare cu galeţi.
7. Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): (i) Paraschiv (1981, p. 77-81); (ii) Paraschiv et al. (1983, p. 35); Paraschiv (1983, p. 49).
8. Limite: Formaţiunea de Segarcea se aşterne transgresiv peste Formaţiunea Carbonatică Triasică (= Formaţiunea de Alexandria) şi peste termeni mai vechi, paleozoici şi suportă cu discordanţă unghiulară secvenţa marină, terigenă jurasică (Toarcian) şi, local, cu depozite cretacic superioare (Paraschiv, 1981, p. 77). In Dobrogea de Sud baza formaţiunii, transgresivă şi discordantă, este la contactul cu Formaţiunea de Călăraşi sau peste depozite paleozoice pre-Devonian superior (Givetian) (Paraschiv et al., 1983, p. 35). Raporturi de discordanţă faţă de formaţiunile din pat şi din acoperiş există şi la vest de Argeş (Paraschiv, 1983, p. 49).
9. Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): (ii) In Dobrogea de Sud sunt cunoscute microfaune ale Zonei Epigondolella hungarica şi ale Zonei Stellatochara şi Darwinulla (ambele zone ale Carnianului), precum şi ale Zonei Polytaxis seelandensis (indicatoare a Rheto-Liasicului). La vest de Argeş microfaunele cu alge characee, foraminifere, ostracode indică intervalul Carnian-Rhaetian (Paraschiv, 1981, p. 79).
10. Mediul depoziţional: Continental-lagunar.
11. Corelări:
Literatura citată
Ionesi L., 1994, Geologia unităţilor de platformă şi a orogenului nord-dobrogean. Ed. Tehnică, 280 p.
Mihăilă N., Giurgea P., 1968, Harta geologică a României, scara 1:200,000, foaia 41-Craiova.
Mihăilă N., Patrulius D., Giurgea P., 1968, Harta geologică a României, scara 1:200,000, foaia 41-Craiova. Notă explicativă.
Paraschiv D., 1974, Studiul stratigrafic al Devonianului şi Carboniferului din Platforma Moesică de la vest de Râul Argeş. Stud. teh.-econ., J12, 147 p.
Paraschiv D., 1975, Geologia zăcămintelor de hidrocarburi din România. St. teh.-econ., A10, 346 p.
Paraschiv D., 1979, Platforma Moesică şi zăcămintele ei de hidrocarburi. Ed. Acad., 180 p.
Paraschiv D., 1981, Asupra conţinutului litostratigrafic al Formaţiunii de Seagarcea. Mine, Petrol, Gaze, 32, 1-2, 77-81.
Paraschiv D., 1983, Formations salifères de la plate-forme moesienne (Roumanie). AN, 59, 47-53.
Paraschiv D., Dăneţ N., Popescu M., Dumitrescu Viorica, 1983, The present stage of the Jurassic deposits knowledge in South Dobrogea. AN, 59, 29-37.