Marnele de Valea Calului

1.  Statutul numelui: Valid, formal.

2.  Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (i) Molasa de Bârsăneşti; (ii) Subcarpaţii Moldovei centrale; (iii) Subunitatea Măgireşti–Perchiu  a Pânzei Subcarpatice (Săndulescu, et al., 1980).

3.  Vârsta: Burdigalian–debutul Langhianului (Miocen inferior–Miocen mediu) (Mărunţeanu, 1999).

4.  Sinonimie: “subdiviziunea mijlocie“ (Olteanu, 1953); “subformaţiunile pelito –siltică şi psamitio – pelitică “ (Mărunţeanu, 1986).

5.  Localitatea tip (i); Raspândire geografică (ii): (i) Pârâul Valea Calului, afluent drept al pârâului Poiana, la sud de satul Albele; accesul la secţiunea tip este posibil prin localităţile Bârsăneşti – Poiana – Albele;           

6.  Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): Argile, rar marne, cenuşii şi roşii, cu intercalaţii de gipsuri stratiforme sau lentiliforme, gresii, nisipuri, siltite, variabile areal şi stratigrafic ca număr şi grosime; spre nord, în “Digitatia Solonţ” (Olteanu, 1958) trec lateral la gresii masive, curbicorticale, cu rare intercalaţii de argile cenuşii–verzui; conţine un nivel de cinerite, de aproximativ 15 m grosime, dezvoltat discontinuu areal şi se încheie de regulă cu un pachet de gipsuri asociate cu şisturi calcaroase (Gipsul de Nicoreşti) (Mărunţeanu, 1986).

7.  Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): (i) Olteanu (1953) denumeşte această unitate litostratigrafică după secţiunea geologică Valea Calului, unde este bine dezvoltată, dar nu descrie compoziţia ei litologică; (ii) Ulterior, acelaşi autor (Olteanu, 1958, 1959) face menţiuni sumare asupra variaţiei grosimii (între 250-800 m) şi litologiei acesteia; este greşită utilizarea termenului de “marne roşii tip Valea Calului”, adesea întâlnit în literatura de specialitate, deoarece Olteanu (1953) a înţeles prin Marnele de Valea Calului o unitate litostratigrafică cuprinsă între două “apariţii de marne roşii” şi nu un nivel reper.

8.  Limite: Succesiunea  acestui membru se dezvoltă, în continuitate de sedimentare, între Marnele de Albele şi Argilele de Valea Puşcaşului.

9.  Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): Rare resturi fosilifere, reprezentate prin foraminifere (Mărunţeanu, 1986) şi nannofosile calcaroase (Mărunţeanu, 1999) aparţinând Zonei Helicosphaera ampliaperta – NN4, Subzona Calcidiscus leptoporus – NN4a,  au fost identificate pe câteva profile, în partea inferioară a succesiunii. Chiar sub nivelul de cinerite, asociaţiile de nannoplancton aparţin Subzonei Discoaster deflandrei – NN4b. Deasupra Gipsului de Nicoreşti, situat în partea terminală a Marnelor de Valea Calului, comunitatea de nanofosile nu mai conţine Helicosphaera ampliaperta, putând fi încadrată în Zona Sphenolithus heteromorphus – NN5, care caracterizează debutul etajului regional Badenian. Trebuie subliniat faptul că, din punctul de vedere al nannofosilelor calcaroase, Miocenul mediu începe cu Subzona Discoaster deflandrei – NN4b (Mărunţeanu, 1992) proprie părţii bazale a etajului global Langhian (Fornaciari et al., 1996; 1997).

10.  Mediu depoziţional: v. Molasa de Bârsăneşti.

11.  Corelări:   

                                                          Dr.ing.Mariana Mărunţeanu, 1999