Faciesul de Gosau

1. Statutul numelui:

2. Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (iii) Depresiunea Transilvaniei.

3. Vârsta: Santonian-Campanian (Cretacic superior).

4.  Sinonimie: “faciesul de Gosau” (Vlaicu-Tătărîm, 1963, p. 22; Dumitrescu,  1968, p. 15);  “formaţiunea de Gosau” (Lupu et al., 1967, p. 23).

5. Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (i); (ii) Formaţiunea constituie o fâşie de până la 4,5 km lăţime, în vestul Depresiunii Transilvaniei, la sud de Someşul Mic, între Luna de Sus şi Hăşdate şi continuă apoi în Valea Iara, până la sud de Băişoara (harta geologică 1:40,000, în Vlaicu-Tătărâm, 1963; Harta geologică 1:200,000, foile 10-Cluj, caroul d2 (Dumitrescu, 1968; Saulea et al., 1967) şi 18-Turda, caroul a2 (Lupu et al., 1967). In zona Feneşel şi Hăşdate Faciesul de Gosau apare pe Pârâul Elghei, Valea Feneşului, creasta Pietricelei, Dealul Ursoaia, Dâmbul Lat, Dealul Capu, Pârâul Petrosu, Dealul La Copaci (Harta geologică 1:40,000, în Vlaicu-Tătărîm, 1963). Faciesul de Gosau se extinde în partea de nord a Munţilor Metaliferi (Lupu et al., 1967, p. 23) unde este descrisă sub numele Formaţiunea de Gosau (v. şi fişa litostratigrafică).

6.  Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): După Vlaicu-Tătărîm (1963, p. 22) “Faciesul de Gosau constă dintr-o alternanţă de conglomerate, constituite preponderent din elemente de şisturi cristaline de dimensiuni până la 20 cm diametru, prinse într-un ciment calcaros, brecii calcaroase, gresii fine sau grosiere, micacee, cenuşii sau cenuşii-violacee şi marne cenuşii nisipoase. In acest complex se intercalează bancuri groase de 0,7-1 m de calcare cenuşii, dure, cu hipuriţi, gasteropode, hexacoralieri coloniali şi solitari etc. şi calcare brecioase roşii, în care se întâlnesc frecvent hipuriţi cu diametrul cochiliei de 3-4 cm, concrescuţi în grupe ca şi coralii. Grosimea intercalaţiilor de calcare variază între 2 şi 20 m.”. Faciesul de Gosau trece treptat, spre est, la depozite terigene în facies de fliş în care “predomină gresii calcaroase, dure, fin micacee, în plăci sau gresii calcaroase micacee mai grosiere, în bancuri groase de la 10 cm până la 1-1,50 m, care alternează cu şisturi argiloase cenuşii sau cenuşii-negricioase, fin micacee. Rareori pe suprafeţele de stratificaţie ale unor gresii se găsesc hieroglife sau urme de valuri....Intre gresii se intercalează pe alocuri marno-calcare cenuşii, dure, uneori cu aspect sublitografic, în plăci, a căror grosime nu depăşeşte 5 cm... Se mai întâlnesc de asemenea bancuri groase de conglomerate poligene cu ciment calcaros. Elementele din conglomerate, constituite din cuarţ, şisturi cristaline, calcare, gresii cu un diametru cuprins între câţiva mm şi 10 cm. Uneori se găsesc chiar blocuri rulate cu un diametru de aproape 40 cm (văile fetei, Feneşului Mic, Dealul Ursoaia, valea Eghei)... Local... se găsesc intercalaţii de tufuri vulcanice.... stratificate în plăci de circa 5 cm grosime şi se dispun în pachete groase de 10-60 m. Apar, bine deschise, în cursul superior al văii Stolna, chiar în albia văii” (Vlaicu-Tătărâm, 1963, p. 23-24). In Faciesul de Gosau sunt prezente intruziuni (filoane, silluri) de dacite care metamorfozează uşor rocile de la contact (Vlaicu-Tătărâm, 1963, p. 24-26).

7.   Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): (ii) Dumitrescu (1968, p. 15); Lupu et al. (1967, p. 23); Vlaicu-Tătărîm (1963, p. 22-26).

8.  Limite: Limita inferioară este la contactul cu cristalinul Gilăului. Limita superioară este la contactul cu petice de argile vărgate eocen inferioare (Vlaicu-Tătărâm, 1963, p. 24).

9. Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): (i) Hippuriţi: Hippurites aff. crassicostatus, H. (Vaccinites) oppeli, H. (V.) inaequicostatus, H. (V) sulcatus, H. (V.) gosaviensis, H. (V.) cf. rousseli.

10. Mediul depoziţional:

11. Corelări: