1. Statutul numelui: Valid, formal.
2. Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (iii) Depresiunea Caransebeş-Mehadia. Depozitele aparţin, ca unitate structurală, de aceea a fost denumit depresiunile adiacente Depresiunii Pannonice, făcând astfel parte din regiunea de sedimentare denumită Bazinul Pannonic.
3. Vârsta: Portaferrian inferior +? Odessian superior (Ponţian).
4. Sinonimie:
5. Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (i) Satul Rădmăneşti, comuna Bara, jud. Timiş; (ii) Formaţiunea este un pachet gros de nisipuri, care acoperă o mare parte din Banat, din sectorul Caransebeş–Lugoj, în unele locuri cu o faună de moluşte bine conservată, bogată, destul de uniformă, cu concentrări locale, realizate datorită curenţilor.
6. Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): (i) Secţiunea tip a fost prezentată de Loczy (1882), de von Adda (1898) şi mai curând de Drăgănescu (1970), încă mai de curând de Gillet et Marinescu (1971). Faţă de primele menţiuni, în momentul de faţă baza profilului (primele două orizonturi) este acoperită. Bună parte din profil este încă bine deschisă, într-o serie de râpe destul de seci de altfel. In acest fel, secţiunea tip traversează nisipuri cu câteva nivele bogate în resturi de moluşte şi cu câteva strate mai pelitice.
7. Referinţe tip (i); Alte referinţe (ii): (i) Loczy (1882); (ii) Gillet et Marinescu (1971, fig 2, p.10); Marinescu et al. (1998). Este regretabil că locul nu a fost marcat pe hărţile publicate de Institut, nici la 200,000 (foaia 24-Timişoara), nici la 50,000 (foaia 88 b-Lăpugiu Coştei).
8. Limite: Nici baza formaţiunii, nici limita superioară nu au fost vizibile pe nici unul din profile.
9. Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): (i) Din studiul cel mai recent (Gillet et Marinescu, 1971) se vede că au fost menţionate peste 120 specii caracteristice Ponţianului mediu, subetaj dovedit de speciile Congeria triangularis, C. balatonica, C. simulans, Dreissenomya achroekingeri, Limnocardium decorum, L. apertum, L. nobile etc. O analiză mai detaliată a fost făcută de Gillet et Marinescu (1971), care au comentat că fauna aparţine Portaferrianului inferior. Partea superioară a acestui interval revine faunei de Tirol (Portaferrianului superior, Marinescu, 1973), nu avem la Literatura, cu o faună cu caractere mai evoluate (de pildă ar fi subgenul Budmania).
10. Mediul depoziţonal: Sedimentarea a avut loc într-un bazin marin - salmastru, pe cale de îndulcire, cu numeroase unionide şi viviparide, cu fundul acoperit de o bogată vegetaţie.
11. Corelări: Formaţiunea acoperă cea mai mare parte a Banatului românesc, cu prelungiri în bazinele adiacente, chiar către Depresiunea Transilvaniei, către zona estică a acesteia. Partea superioară a acestei formaţiuni ar putea să se coreleze cu nisipurile fine ale Portaferrianului, conţinând fauna de Tirol, care ar reprezenta numai un episod mai scurt decât Formaţiunea de Rădmăneşti.
Literatura citată
von Adda K., 1898, Die geologischen Verhalnisse der sudwestlichen Gegend von Teregova und der Umgebung von Temeş-Kovesd (=Cuveştia). Jahresber. k. ung. Geol. R.A., Budapesta.
Drăgănescu A., 1970, Contribuţii la biostratigrafia depozitelor pannoniene de pe rama estică a Bazinului Lugoj (Regiunea Cireşu-Crivina-Jureşti). D. S. Inst. Geol., 54, 4, 129-146.
Drăgulescu Adela, Hinculov Luciana, Mihăilă Nicolae, Nica Ecaterina, 1967, Harta geologică a României, scara 1:200,000, foaia 24-Timişoara.
Drăgulescu Adela, Hinculov Luciana, Mihăilă Nicolae, 1968, Harta geologică a României, scara 1:200,000, foaia 24-Timişoara. Notă explicativă.
Gillet Suzette, Marinescu Fl., 1971, La faune malacologique pontienne de Rădmăneşti (Banat roumain). Mem. Inst. Geol., 15, 78 p.
von Loczy L., 1882, Geologische Notizen aus dem nordlichen Teile des Krassoer Komitates. Földt. Közl., 12, 5-6, Budapesta.
Lupu M., Marinescu Fl., Roşu E., Nicolae I., Mureşan M., Popescu Agapia, 1991, Harta geologică a României, scara 1:50,000, foaia 88b-Lăpugiu-Coştei.
Marinescu Fl., Mărunţeanu M., Papaianopol I., Popescu Gh., 1998, Tables of correlation of the Neogene deposits in Romania. Rom. Jour. Stratigraphy, 78, 181-185.