Formaţiunea de Pleşu

1.  Statutul numelui: In uz.

2.  Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (iii) Pânza Subcarpatică, subunitatea de Pietricica.

3.  Vârsta: Eggenburgian-Ottnangian (respectiv Burdigalian).

4.  Sinonimie: ”Orizontul subconglomeratic” (parţial), ”Conglomeratele de Pleşu” (parţial), ”orizontul conglomeratic” (parţial),  Joja (1952).

5.  Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (ii) Subcarpaţii Moldovei, Culmea Pleşu; Harta geologică 1: 200,000, foaia 13-Piatra Neamţ (Joja et al., 1968b; Mirăuţă, 1968).

6. Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): La nord de valea Bistriţei, în zonele Ghindăoani şi Culmea Pleşu, se constată că faciesul marnos-grezos al Stratelor de Tescani devine grezos-conglomeratic, fapt constatat de T. Borş în 1955. Se ajunge astfel ca aici, între Gresia de Condor şi Gipsul de Perchiu să fie individualizat un complex grezos-conglomeratic, a cărui grosime este cuprinsă între 400 şi 700 m. In cadrul acestui complex litologic Joja (1952) a separat următoarele entităţi:

- un „orizont subconglomeratic”, în bază, alcătuit din gresii verzi care au,

subordonat, intercalaţii de marne şi argile verzi;

 -peste acesta se dispune un „orizont conglomeratic” (numit „conglomerate de

Pleşu”) alcătuit predominant din conglomerate şi subordonat din gresii verzi, grosiere. La partea superioară a „oritontului conglomeratic” se dezvoltă, în Culmea Pleşu, un pachet de depozite predominant grezoase (gresii verzui cu intercalaţii de marne cenuşiu-verzui şi gresii gălbui, friabile). Acest pachet a fost separat de (Joja, 1952) sub numele de „gresia de Moişa”. In acest caz Formaţiunii de Pleşu îi revine din cadrul acestui complex litologic grezos-conglomeratic „orizontul subconglomeratic” şi partea din „orizontul conglomeratic” din care este exclusă „gresia de Moişa” care este privită ca o formaţiune aparte.

7.  Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): (i) Joja  (1952), Borş (1955); (ii) Harta geologică 1: 200,000, foaia 13-Piatra Neamţ; Marinescu et al. (1998).

8.  Limite: Formaţiunea de Pleşu se dispune astfel peste depozitele grosiere (gen gresia de Condor) care acoperă Formaţiunea sării de Tîrgu Ocna (= formaţiunea saliferă inferioară) şi suportă Formaţiunea (Gresia) de Moişa.

9.  Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii):

10.  Mediul depoziţional: Marin cu influenţe continentale.

11.  Corelări: Formaţiunea de Pleşu împreună cu Formaţiunea (Gresia) de Moişa ar reprezentadoar o variaţie laterală de facies a Stratelor de Tescani a căror poziţie reală nu poate fi decît între Gresia de Condor şi Gipsul de Perchiu, deci mult diferit faţă de schema prezentată de  Marinescu et al. (1998).

                                                                                           Dr. Mircea Ţicleanu, 2009