Formaţiunea de Oltenia

1.  Statutul numelui: In uz.

2.  Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (iii) Depresiunea Getică.

3.  Vârsta: Meoţian inferior (Oltenian).

4.  Sinonimie:

5.  Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii):  Nu există o localitate tip, numele formaţiunii provenind de la cel al provinciei istorice Oltenia; (ii) Piemontul Getic; Harta geologică, 1:200,000, foile 32-Baia de Aramă (Năstăseanu et Bercia, 1968; Năstăseanu et al., 1968), 33-Târgu Jiu (Bercia et al., 1967; 1968).

6.  Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): Intre Suseni şi Vălari Meoţianul debutează cu o brecie sedimentară urmată de nivele de marne cenuşii stratificate sau aparent masive care includ şi un nivel lumaşelic cu congerii. Aceste marne, cu o grosime totală ce poate trece de 20 de metri, suportă mai multe nivele de nisipuri marnoase cu Dosinia, Congeria şi Theodoxus, urmate de marne stratificate, nisipuri cu nivele argiloase şi nisipuri cu elemente de pietrişuri, toate având o grosime de cca 12 m; (ii) Mai spre vest, pe valea Deleaşii, succesiunea depozitelor meoţiene începe cu marne cenuşii stratificate care includ un nivel de nisipuri grosiere fosilifere, urmate de marne cenuşiu deschis fin stratificate care conţin nivele de marne şistoase şi apoi de marne nisipoase cu faune alcătuite din specii ale genurilor Dosinia, Modiolus, Pirenella şi altele.

7.  Referinţa tip (i) Alte referinţe (ii): (i) Marinescu et al. (1998); (ii) Marinescu, în Bercia et al. (1968) pe Harta geologică, 1:200,000, foaia 33-Târgu Jiu; Năstăseanu et Bercia (1968) pe Harta geologică, 1:200,000, foaia 32-Baia de Aramă.

8.  Limite: Depozitele acestei formaţiuni se dispun peste cele ale Formaţiunii de Izvoru Bîrzii (de vârstă sarmaţian superioară) şi suportă depozitele Formaţiunii de Negoieşti, de vârstă meoţian superioară. Uneori depozitele meoţiene se depun discordant peste depozite mai vechi, uneori chiar peste fundamentul cristalin (cum se întâmplă la Vălari). Alteori însă Meoţianul şi Sarmaţianul formează o entitate litologică, separată în Oltenia ca un facies pannonic al marnelor cu Radix. Spre vest însă depozitele meoţiene se dispun mai ales peste pietrişuri de vârstă sarmaţiană.

9.  Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): In general s-a admis că depozitele meoţiene din Bazinul Dacic pot fi împărţite din punct de vedere paleontologic în două orizonturi distincte. Depozitele de la partea inferioară cuprind şi exemplare ale genului Dosinia, iar cele de la partea superioară se caracterizează prin prezenţa congeriilor mici din grupul Congeria panticapaea. In cuprinsul „orizontului” inferior nivelele mai grosiere, nisipoase, conţin specii de apă dulce între care se remarcă Unio cf. subrecurvus şi exemplare mari de theodoxide - Theodoxus (Ninnia) geticus, Theodoxus sp. Urmează apoi nivele fosilifere ce cuprind exemplare ale genului Modiolus, însoţit de Dosinia maeotica, dar şi exemplare ale genurilor Pirenella, Pyrgula, Hydrobia şi Theodoxus. La partea terminală a acestei stive inferioare de depozite meoţiene este inclus şi nivelul cu Dosinia maeotica ce indică un episod cu ape ceva mai sărate, nivel a cărui grosime scade constant de la est spre vest.

10.  Mediu depoziţional: Lacustru, cu ape predominant dulci în partea de vest a Bazinului Dacic. Ridicarea ariei sursă, ceva mai pronunţată în această parte vestică a bazinului, permite acumularea episodică a unor depozite mai grosiere, ce pot ajunge până la pietrişuri. Un episod salmastru, marcat de fauna cu Dosinia maeotica, are un caracter cu totul insolit în acest context.

11.  Corelări: După schema de corelare propusă de Marinescu et al. (1998), Formaţiunea de Oltenia ar fi echivalentă cu Membrul Süsswaser şi Membrul de Pârâul Sărat al Formaţiunii de Tătaru, ca ultimi doi membri ai acestei formaţiuni, dar şi cu membrii de Ursoaia şi de Pârâul Sărat ai Formaţiunii de Milcov, formaţiuni legate de zone ale Avanfosei Carpatice situate la est de valea Dâmboviţei.

                                                                                                  M. Ţicleanu, 2011