Formaţiunea de Miniş

1.  Statutul numelui: Valid, formal.

2.  Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (iii) Depresiunea Zarandului.

3.  Vârsta: Badenian superioara (Kossovian); (Nicorici, 1963; Istocescu, 1971, p. 63-66; Marinescu et al., 1998).

4.  Sinonimie: "Complexul superior vulcanogen", (Istocescu, 1971, p.67-85).

5.  Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (i) Formaţiunea a fost descrisă în aria localităţii Miniş, jud. Arad, în partea de SV a bazinului Zarand, în zona sa de bordură sudică, din sectorul Miniş-Minişel; (ii) Formaţiunea mai aflorează în Depresiunea Zarand în bazinul văii Minişel, în zona de ridicare Beliu-Carand-Mocrea şi în forajele de la Tinca şi se prezintă în trei faciesuri sincrone: faciesul vulcanogen, faciesul mixt, vulcanogen-sedimentar şi faciesul marnelor tufacee şi al depozitelor organogene (Istocescu, 1971, p. 68). Acestea ocupă zona centrală a depresiunii Zarand, respectiv intermediară şi marginală, către rama bazinului dezvoltându-se faciesul tufaceu-organogen.

6.  Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): Formaţiunea de Miniş are o dezvoltare caracteristică în zona văii Minişului unde peste "complexul inferior torenţial" de vârstă Badenian medie, (=Formaţiunea de Botfei), se dispune o suită de roci cu o grosime de aproximativ 50 m, alcătuită din bancuri metrice de argile tufitice elemente de pietriş, gresii tufacee, tufuri cu elemente de calcare cenuşii, tufite fosilifere, calcare marnoase, marne cenuşii tufacee, peste care se dispune un nivel de cca 40 m grosime, constituit dintr-o alternanţă de tufuri andezitice şi 5 nivele de marne tufacee fosilifere, şi având la partea terminală două intercalaţii de aglomerate andezitice. Formaţiunea a fost descrisă de Istocescu (1971, p. 2-73) ca tipică pentru "faciesul marnelor tufacee şi al depozitelor organogene". Vezi si referinţa tip.

7.  Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): (i) In descrierea originală (Istocescu, 1971, p. 67-85) semnalează extinderea mai mare în suprafaţa formaţiunii, faţă de "Complexul inferior torenţial" format în condiţiile continuării activităţii tectonice şi vulcanice în bazin. Referinţe anterioare la stratigrafia acestor formaţiuni găsim la  Peters, Loczy, Petho, Nicorici (în Istocescu, 1971); (ii) Ianovici et al. (1969, 1976); Berbeleac et al. (1984); Marinescu et al. (1998), ultimii ridicând acest "complex" la rangul de formaţiune.

8.  Limite: Formaţiunea de Miniş  se dispune, probabil uşor discordant şi transgresiv peste Formaţiunea de Botfei de vârsta badenian-medie, ("torenţială", "tortonian inferioară" după Istocescu, 1971). Marinescu et al. (1998) presupun o lacună de sedimentare exagerat de mare figurată (cca 1 milion ani) între cele două formaţiuni. In suprafaţă, diversele faciesuri ale formaţiunii se extind în tot bazinul, până către Brad (Ianovici et al., 1976, Berbeleac et aL., 1984) dar formaţiunea tip aflorează şi a fost decrisă în zona de bordură a bazinului Zarand, în zona Miniş (Istocescu, 1971). Faciesul vulcanogen este bine reprezentat în sectorul Pancota, Mocrea-Satu Mic, Carand-Sălişte, iar cel mixt apare în zona centrală şi către rama nordică, în sectoarele Beliu-Archis şi Urvis de Beliu-Clit. La partea superioară, această formaţiune suportă probabil după o întrerupere de sedimentare (Istocescu, 1971), "complexul inferior tufaceu diatomitic", considerat de vârsta Volhinian inferioară.  Marinescu et al. (1998) atribuie  Formaţunii de Miniş un interval de vârstă cuprinzând Kossovianul superior şi Volhinianul inferior astfel că formaţiunea de Comăneşti pe care o suportă este atribuită Volhinianului superior.  Probabill ambele variante trebuie încă verificate.

9.  Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): (i) In nivelele mai pelitice, marnoase, calcaroase şi-sau tufacee sunt frecvente cochilii de moluşte. Sunt citate în descrierea originală specii ale genurilor: Ceritium, Neritina, Potamides, Turitella, Terebralia, Natica, Strombus, Ancillaria, Buccinum, Conus, Murex, Divaricella, Loripes, Tellina, Ervilia, Laevicardium, Cardium, Venus, Pecten, Ostrea, Corbula, Oxistele, Panopea, Siliquaria, Teredo, Vermetus, Anomia, Pitaria, Nuculla, Meretrix, Alloides..., alături de briozoare,  tuburi de viermi, şi o asociaţie de Globigerine. Pe lângă resturi de faună acvatică sunt frecvente resturile de plante, de obicei carbonificate. In partea estică a bazinului a fost pusă în evidenţă o bogată asociaţie floristică bazată pe studiul lemnului fosil conservat în faciesul vulcanogen al formaţiunii (Nagy et.Mârza, 1967, Petrescu et Nuţu, 1970, 1972, Iamandei et Iamandei, 1998, 1999, 2000). Paleovegetaţia conturată, de tipul "deciduous broad-leaved forests", indică pentru Kossovian un paleoclimat temperat-cald; (ii) Asociaţia micropaleontologică evidenţiată de calcarele marnoase cu Lithothamnium alături de asociaţia de moluşte indică "Tortonianul superior" (Istocescu, 1971, p. 66), adică Badenianul superior (=Kossovianul). Faciesul marnelor tufacee de la Miniş reprezintă zona cu Rotalia, Borelis şi Spirialis, ca şi în alte bazine similare, cum e bazinul Şimleu (Clichici, 1966; Nicorici, 1968) nu avem la Literatura. Partea superioară a stivei de roci vulcanogen-sedimentare cuprinde o asociaţie de moluşte în care încep să apară Nuculana fragilis, Bitium sp., Corbula sp., Venus sp., şi Turitella turis, Cardium  turonicum, apoi Cardium lithopodolicum  şi Mactra eichwaldi, care ar putea reprezenta deja Sarmaţianul bazal. Istocescu (1971) presupune prezenţa "buglovianului" şi figurează o întrerupere de sedimentare relativ scurtă, corespunzătoare fazei Moldavice de diastrofism, după care urmează "complexul inferior tufaceu diatomitic"din baza Sarmaţianului, dar Marinescu et al. (1998) presupun continuitate de sedimentare cu Sarmaţianul, ba chiar consideră Volhinianul inferior parte a Formaţiunii de Miniş. In forajele de la Tinca succesiunea de marne tufacee, argile şi tufuri însumează grosimi de 60-120 m, au macro şi microfauna asemănătoare şi sunt urmate concordant de depozite sarmaţiene. Uneori conservă resturi de plante, altfel foarte frecvente în rocile formate în faciesul vulcanogen şi mixt.

10.  Mediul depoziţional: Litologia formaţiunii cuprinde marne-gresii tufacee, tufuri şi argile bentonitice, lave şi aglomerate andezitice, pietrişuri şi depozite de lahar. Reconstrucţia evoluţiei geologice a regiunii în cursul Kossovianului arată un mediu de sedimentare într-o apă puţin adâncă, salmastră cu tendinţe de îndulcire avansată cum arată asociaţiile micro- şi macrofaunistice conservate, cu un intens aport de material vegetal fie din zonele recent inundate şi menţinute ca mlaştini, or chiar emerse. Acest mediu evolua în condiţiile unui calm tectonic instalat în urma transgresiunii rapide din cursul Badenianului (?inferior-) mediu, dar şi în condiţiile unei activităţi vulcanice susţinute, manifestate în calderele din estul bazinului Zarand (Iosasel şi Talagiu) cum arată prezenţa nivelelor de tufite. Era un mediu de ape puţin adânci, relativ liniştite, în care era posibilă sedimentarea liniştită a rocilor tufacee, dar şi curgerile de laharuri de pe pantele (submarine) ale vulcanilor amintiţi.

11.  Corelări:  Marinescu et al. (1998), consideră că această formaţiune cuprinde şi Sarmaţianul inferior (Volhinianul inferior) şi, între ea şi formaţiunea subjacentă (Formaţiunea de Botfei) există o lacună de sedimentare pe care o considerăm exagerat de mare (cca. 1 milion ani!), care  ar fi corespunzătoare nivelului evaporitic, absent în  această succesiune, probabil deoarece nu au fost întrunite suficiente condiţii genetice, poate şi datorită aportului de apă dulce de pe zonele emerse învecinate. Istocescu (1971) nu a remarcat o asemenea lacună de sedimentare. Consemnăm totodată şi îndoiala noastră cu privire la existenţa unei asemenea lacune, cu atât mai mult cu cât aproape în acelaşi bazin, în zona Brad, echivalentul nivelului evaporitic a fost semnalat (Antonescu et Mantea, 1966), cât şi asupra includerii Sarmaţianului inferior în totalitate în această formaţiune. In asemenea condiţii formaţiunea discutată ar putea fi echivalentă cu formaţiunile de Borod, Răbăgani, Buituri ori Delineşti, descrise în alte bazine intramontane  miocen-medii din partea de vest a ţării.