Formaţiunea de Ciureşti, sensu Pauliuc et al.

1.  Statutul numelui: In uz.
2. Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (i) Membru al Grupului Olt-Vedea; (iii) Platforma Moesică, Depresiunea Getică (Avanfosa Externă).
3.  Vârsta: Sarmaţian inferior (Volhinian inferior).
4.  Sinonimie: ”Formațiunea de Ciurești” (Pauliuc et al., 1979, p. 68); ”Ciurești Formation” (Papaianopol et Marinescu, 1994, p. 69); non “Fm. Ciureşti” (Vinogradov et al., 1999, p. 17); non Calcarele de Ciureşti, tithonian-berremiene (Muţiu, 2004, fig. 8 la p. 25).
5.  Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (i) Structura geologică Ciureşti, pe Valea Vedea, jud. Argeş; (ii) Intre Dâmboviţa şi Olt, cu extinede constantă. Limita sudică “porneşte din apropierea confluenţei Oltului cu Dunărea, urcă spre nord până la Băcăleşti, urmând apoi o traiectorie care trece prin structurile Peretu, Alexandria, Chiriacu, nord Vlaşin, Călugăreni” (Pauliuc et al., ibidem). Foraje pe un profil V-E: Oporelu, Optaşi, Humele, Vultureanca, Titu şi pe un profil N-S: Priseaca, Slatina, Stoicăneşti, Plăviceni, Giuvărăşti; Harta geologică a României, 1:200,000, foaia 42-Slatina, carourile a2, a3, a4, b2, c3; foaia 43-Neajlov carourile a1, a3; foaia 48-Turnu Măgurele, carourile a3, b3.
6. Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): (i) O secvenţă de 20-80 m grosime, predominant nisipoasă-grezoasă şi argiloasă. In cuprinsul ei au fost identificate 7 intervale litologice (Pauliuc et al., op. cit., p. 68), de jos în sus: conglomerate cu galeţi de calcar şi gresie; argile calcaroase; calcare organogene, friabile, slab nisipoase, de culoare gălbuie şi cenuşie; argile slab calcaroase; nisipuri şi gresii calcaroase, slab argiloase; argile calcaroase; gresii calcaroase, slab argiloase.
7.   Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): (i) Pauliuc et al. (ibidem).
8.  Limite: Limita inferioară, discordantă, peste depozite cretacice sau peste Formaţiunea de Humele, badeniană, sugerând existanţa unei discordanţe între Badenian superior (Kossovian) şi Volhinian în zona centrală a Platformei Moesice. Limita superioară, concordantă, este la contactul cu Formaţiunea de Miroşi. 
9. Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): (i) Macrofaună cu Sarmatimactra eichwaldi, Cardium lithopodolicum, C. transcarpaticum, Pirenella disjuncta (Pauliuc et al., ibidem, citând pe Muţiu, 1966). Microfaună bogată cu Miliolide, Elphidiide, Nonionide, ostracode salmastre; (ii) Biozona cu Miliolide. In partea superioară a formaţiunii este prezentă Biozona Paramysis. 
10. Mediul depoziţional:
11. Corelări: Biozona cu Miliolide care corespunde părţii superioare a Zonei NSM1, cu Abra reflexa din Bazinul Dacic (Andreescu, 1978, citat de Pauliuc et al., idem, p. 72). Biozona Paramysis este echivalentă Zonei NSM2, cu Cryptomactra din Paratethysul oriental (Andreescu, 1978, citat de Pauliuc et al., ibidem).