1. Statutul numelui:
2. Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii);
Unitatea structurală (iii): (ii) Formaţiunea conţine un membru: Orizontul de Chiriacu, situat către partea superioară a acesteia; (iii) Platforma Moesică.
3. Vârsta: Triasic inferior-Ladinian.
4. Sinonimie: “Seria carbonatată” (Paraschiv, 1974, p. 109; 1975, p. 170); “Formaţiunea carbonatică triasică” (Paraschiv et al., 1978, p. 244 şi fig. 1 la p. 245); “Formaţiunea carbonatică-evaporitică a Triasicului” (Paraschiv, 1979, p. 37); “The overlying carbonate formation” (Paraschiv, 1979, p. 253) “Carbonatic Triassic formation” (Paraschiv, 1979, p. 254, fig. 85); “Formaţiunea de Alexandria” (Ionesi, 1994, p. 90 şi fig. 35 la p. 89).
5. Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (i); (ii) Pe tot cuprinsul Platformei Moesice de la linia Piteşti-Bucureşti-Călăraşi spre vest până la meridianul localităţii Calafat (Paraschiv, op. cit., fig. 8 la p. 38).
6. Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): (i) Forajul 100-Vlaşin, aici desemnat (profilul în Paraschiv, 1983, după p. 53), intervalul 2438-3326 m. Succesiune groasă de până la 1200 m în Depresiunea Roşiori-Alexandria (Viişoara - 988 m; Vlaşin - 888; Chiriacu - 1173 m; Beiu - 926 m). Grosimile se reduc spre est, nord şi vest. Formaţiunea dispare pe linia Drăgăşani-Spineni-Găieşti-Bâldana precum şi în sectorul Slatina şi la gura Oltului (Paraschiv, op. cit., fig. 8 la p. 38). Formaţiunea “este alcătuită din calcare, uneori organogene, calcare argiloase (marnocalcare), calcare dolomitice, dolomite, marne dolomitice, anhidrit, sare, roci detritice cu ciment dolomitic şi anhidritic” (Paraschiv et al., op. cit., p. 244). In baza succesiunii domină dolomite şi calcare iar la partea superioară dolomite şi anhidrite. In zona Vlaşin-Chiriacu este accentuată participarea rocilor pelitice, iar la Oporelu şi Slatina sunt prezente gresii calcaroase şi calcare grezoase. Paraschiv (1974, p. 109) citând Barbu et al. (1970) arată că formaţiunea are o parte inferioară (dolomite şi calcare) şi o parte superioară (dolomite, anhidrite, sare).
7. Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): (i) Paraschiv et al.(1978, p. 244); (ii) Paraschiv (1979, p. 37-41 şi fig. 8, 9).
8. Limite: Limita inferioară, discordantă, este la contactul cu Formaţiunea Roşie Inferioară (Formaţiunea Detritică Vulcanogenă), permiană. Limita superioară, discordantă, este la contact cu Formaţiunea Roşie Superioară (= Formaţiunea de Segarcea), triasic superioară.
9. Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): (i) In forajul 100-Vlaşin ( la metrii 3073,5; 3150; 3308) este prezentă o asociaţie palinologică şi sunt citate foraminifere (Paraschiv et al., 1978, p. 244). In alte foraje au fost identificate foraminifere ale Spathian-Anisianului inferior. Paraschiv (1974, p. 109) citează o macrofaună din calcare şi dolomite; (ii) Palinozona Lumbaldispora şi Alisporites cymbatus (Triasic inferior), identificate şi în Formaţiunea Roşie Inferioară.
10. Mediul depoziţional: Mediu marin şi lagunar-continental.
11. Corelări:
Literatura citată
Ionesi L., 1994, Geologia unităţilor de platformă şi a orogenului nord-dobrogean. Ed. Tehnică, 280 p.
Paraschiv D., 1974, Studiul stratigrafic al Devonianului şi Carboniferului din Platforma Moesică de la vest de Râul Argeş. Stud. teh.-econ., J12, 147 p.
Paraschiv D., 1975, Geologia zăcămintelor de hidrocarburi din România. St. teh.-econ., A10, 346 p.
Paraschiv D., 1979, Platforma Moesică şi zăcămintele ei de hidrocarburi. Ed. Acad., 180 p.
Paraschiv D., 1983, Studiul stratigrafic al Devonianului şi Carboniferului din Platforma Moesică, la vest de Râul Argeş. St. teh.-econ., J12, 147 p.
Paraschiv D., 1983, Formations salifères de la plate-forme moesienne (Roumanie). AN, 59, 47-53.