1. Statutul numelui: Valid, formal.
2. Unitatea litostratigrafică superioară (i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (i) Membru al Formaţiunii de Casimcea (Drăgănescu, 1976, pl. 2); (iii) Platforma Moesică, sectorul central-dobrogean.
3. Vârsta : Oxfordian mediu-Oxfordian superior.
4. Sinonimie : “The crustous coralo-pseudostromata subfacies” (Drăgănescu, idem, p. 23); “bioconstructed coralgal facies (crustous subfacies)” (Drăgănescu, idem, p. 37); “the Lower Bioconstructed Coralgal Series” (Drăgănescu, idem, p. 39); “Lower Bioconstructed Coralgal Series (Piatra Member)” (Drăgănescu, idem, pl. 2); “Seria de Piatra” (Drăgănescu et al., 1979).
5. Localitatea tip (i); Răspândirea geografică (ii): (i) Cariera Piatra din satul Piatra (malul nord-vestic al lacului Taşaul), jud. Constanţa; (ii) Versantul sudic al văii Casimcea (expuneri bune în carierele de pe valea Sirtorman, afluent drept al văii Casimcea); malul nordic al lacului Taşaul (Drăgănescu, idem, 1976, p. 37; Drăgănescu et al., idem, 1979, pe Harta geologică 1:50,000). Harta geologică 1:200,000, foaia 46-Constanța, caroul b2¸ Harta geologică 1:50,000, foaia 169c-Gura Dobrogei.
6. Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): (i) Cariera Piatra expune două secvenţe biostromale reprezentate prin boundstone coralgale şi algale, separate de un interval gros de 3-4 m de grainstone coralgale (Drăgănescu, idem, p. 39 si 23). Grosimea totală a acestei unităţi este de 35-40 m. caracteristic acestui membru al Formaţiunii de Casimcea îi este alternanţă de corpuri stratiforme de calcare de două tipuri: boundstone constituite din colonii crustiforme de corali lamelari şi biolitite pseudostromatice. Boundstonele sunt de trei tipuri: a) alternanţe de cruste coraligene planare, cu cruste şi strate pseudostromatice; b) cruste coraligene, meandrate, alternând cu strate pseudostromatice; c) cruste de corali ramificaţi neregulat, incluse într-o matrice pseudostromatică (Drăgănescu, idem, 1976, p. 23, fig. 3). Subordonat, apar boundstone pseudostromatice lipsite de corali. Acestea prezintă structuri laminoid-fenestrale. Sunt prezente de asemenea rare lentile de grainstone (calcirudite coralgale).
7. Referinţa tip (i); Referinţe ulterioare (ii): (i) Drăgănescu (idem, 1976, p. 39 şi 23); (ii) Drăgănescu et al. (idem, 1979, harta geologică 1:50,000).
8. Limite: Membrul de Piatra vine în contact de discordanţă cu formaţiuni jurasice mai vechi de pe flancul nord-estic al Sinclinalului Casimcea (Formaţiunea de Tichileşti, Formaţiunea de Gura Dobrogei) şi este urmată în succesiune stratigrafică de Membrul de Furcil al Formaţiunii de Casimcea (Drăgănescu et al., idem, 1979).
9. Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii) : (i) Corali crustiformi şi organisme coralofile: ostreide, pectinide, echinoderme; produse ale activităţii cianobacteriilor (cruste pseudostromatice).
10. Mediul depoziţional: Marin, favorabil acumulării unor biostrome scunde, cu aspect de barrier bank şi patch bank, pe câmpii intertidale în care crustele coraligene erau permanent submerse, în mici depresiuni interconectate, cu ape slab agitate (Drăgănescu, idem, 1976, p. 25).
11. Corelări: