1. Statutul numelui: formal
2. Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (iii) Platforma Moldovenească.
3. Vârsta: Buglovian superior.
4. Sinonimie:
5. Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (i) Malul drept al p. Mănăstioara din zona oraşului Siret, jud. Suceava; (ii) Incepând de la graniţa de nord a ţării, pe afluenţii văii superioare a Sucevei (Bilca Mare, Ruda), la Vicşani (comuna Costişa) şi pe valea Siretului (p. Găvan, la Pădureni, satul Mănăstioara; malul drept al Siretului până aproape de Grămeşti); forajele Măneuţi, Frătăuţii Vechi, Marginea; Harta geologică 1:200,000, foaia 6-Suceava, caroul a1 (Popescu et Mirăuţă, 1967; Saulea, 1967).
6. Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): Din stiva sedimentară de circa 80 m grosime este vizibilă o succesiune de circa 50 m grosime constituită din argile şi nisipuri. In partea inferioară predomină argilele iar pe ultimii 15-20 m devin dominante nisipurile cu intercalaţii subţiri de argile. Tipurile litologice prezente sunt argilele, nisipurile argiloase şi nisipurile. Argilele conţin 9,3-17,4% CaCO3 iar nisipurile conţin 3,4-20% CaCO3. Mineralele argiloase sunt de tipul illitului (Ionesi, 1968, p. 38). Sub succesiunea descrisă se mai găsesc circa 30 m de sedimente care nu aflorează. Către partea inferioară a succesiunii, vizibilă pe o grosime de 4 m, este constituită din nisipuri cu structură încrucişată şi cu concreţiuni grezoase, precum şi din argile fosilifere.
7. Referinţa tip (i); Alte referinte (ii): (i) Ionesi (op. cit., p. 38).
8. Limite: Baza formaţiunii nu aflorează. Limita superioară se află la contactul cu Orizontul calcaro-grezos cu Serpula.
9. Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): (i) Variate bivalve eurihaline (Cardium, Mactra, Ervilia), gasteropode mai rare decat bivalvele; apar rar briozoare şi Serpula. Macrofauna este abundentă ca specii şi număr de indivizi. Foraminiferele sunt reprezentate de 100 specii între care sunt dominante Cibicides şi Quinqueloculina; (ii) Zona micropaleontologică identificată este cea cu Cibicides lobatulus şi miliolide striate.
10. Mediul depoziţional: Marin, neritic cu adâncimi de 150-200 m; salinitate mai redusă decât cea normală, clima caldă. Bivalvele sifonate trăiau îngropate în malul argilo-nisipos.
11. Corelări: Ionesi (op. cit., p. 61).
Literatura citată
Ionesi Bica, 1968, Stratigrafia depozitelor neogene de platformă dintre Valea Siretului şi Valea Moldovei. Ed. Academiei, 391 p.
Popescu Ileana, Mirăuţă Elena, 1966, Harta geologică a României, scara 1: 200,000, foaia 6- Suceava.
Saulea Emilia, 1967, Harta geologică a României, scara 1: 200,000, foaia 6- Suceava. Notă explicativă, 26 p.