1. Statutul numelui:
2.Unitatea litostratigrafică de rang superior în care se încadrează(i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (i) Tuful de Falcău constituie un nivel intercalat în Şisturile Disodilice Superioare; (iii) Pânza Cutelor Marginale (Semifereastra Bistriţa-Rîşca).
3. Vârsta: Oligocen superior-Miocen inferior (Chattian-Burdigalian).
4. Sinonimie: "tuful de Falcău" (Alexandrescu et al., 1984, p. 77).
5. Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (i) Pârâul Falcău, afluent pe stânga al Văii Calu, la 500-600 m aval de confluenţa cu p. Veşcăria. Localitatea tip se află la sud de Piatra Neamţ, pe Harta geologică 1: 200,000, foaia 13-Piatra Neamţ (c2, d2); (ii) Valea Humorului (Harta de la fig. 1, în Alexandrescu et al., 1984), Valea Moldovei (pâraiele Dulcea, Ţiganca, Magherniţa), la sud de Valea Bistriţei (pâraiele Falcău, Calu, Nechit, Tazlăul Mare, Brusturatu). In bazinul Vaii Slănicului (Semifereastra Slănic-Oituz) tuful are 3,5 m grosime.
6. Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): Alexandrescu et al. (1984, p. 75-76) dau următoarea descriere: "La partea superioară (n.n. a Şisturilor Disodilice Superioare), sub limita cu menilitele superioare, se găseşte un strat de cinerit adesea bentonitizat, cu grosime cuprinsă între 0,01 şi 6 m." . Culoarea tufului este albicioasă, iar aspectul lui este omogen.
7. Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): Alexandrescu et al. (1984, p. 75-84). Grasu et al. (1988, p. 186-188) şi Catană et al. (1982, p. 11-15) prezintă un studiu chimic, mineralogic şi al valorii economice a ocurenţelor din zona Rîşca, Rîşcuţa, Humor.
8. Limite: Tuful de Falcău este intercalat în Disodilele Superioare, la 4-6 m sub contactul cu Menilitele Superioare.
9. Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii):
10. Mediul depozitional: Marin, restrictiv (anoxic), cu adâncimi de 600-900 m (adâncimile la care s-au acumulat Şisturile Disodilice Superioare) (Bădescu, 1998, p. 193).
11. Corelări: Tufuri similare Tufului de Falcău se cunosc în toată zona dintre Valea Oituzului şi Valea Suceviţa (Alexandrescu et al., 1984, p. 82).