Formaţiunea de Valea Mare

1.  Statutul numelui:

2.  Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (iii) Apusenidele Nordice, Sistemul Pânzelor de Codru (Pânza de Dieva, Pânza de Finiş, Pânza de Şasa).

3.  Vârsta: Tithonian-Neocomian inferior (Valanginian-Hauterivian).

4.  Sinonimie: “Valea Mare Formation” (Patrulius, în Patrulius et al., 1976c, p. 96); “complexul detritic din pânza de Finiş” (Tomescu et Panin, în Patrulius et al., 1982, p. 82); “Formaţiunea de Valea Mare” pe Harta geologică 1:50,000, foaia 55a-Dumbrăviţa.

5.  Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (i) Valea Mare, afluent drept al Crişului Negru, la SV de Beiuş, în cuprinsul Pânzei de Finiş; (ii) Profile reprezentative se găsesc în partea centrală a Munţilor Codru: Valea Pontului, Valea Mare a Şuncuiuşului, Valea Finişului, Valea Şasa (? în Munţii Bihor, pe Valea Luncii, cf. Tomescu et Panin, în Patrulius et al., 1982, p. 85); Harta geologică 1:200,000, foaia 17-Brad, carourile a1, a2 (Bleahu et al., 1967; 1968); Harta geologică 1:50,000, foile 55a-Dumbrăviţa (Bleahu et al., 1983; 1984) şi 55b-Dr. Petru Groza (Bleahu et al., 1981).

6. Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): Formaţiunea are aproximativ 1000 m grosime şi constă dintr-o secvenţă inferioară (calcare albe-cenuşii, cu silicifieri) şi una superioară (marnocalcare, gresii siltite cu silicifieri) (cf. legendei Hărţii geologice 1:50.000, foaia 55a-Dumbrăviţa). După Tomescu et Panin (în Patrulius et al., 1982, p. 82) pe Valea Pontului din Munţii Codru (Pânza de Finiş) primul termen al formaţiunii constă din “calcare micritice cenuşii sau cenuşii-cafenii şi calcare micritice albe cu o grosime de 6-8 m”. Spre partea superioară sunt prezente accidente silicioase “microfaciesul acestor calcare este caracterizat de biopelmicrite cu Protoglobigerina sp. în explozie, Spirillina sp., Lenticulina sp., radiolari, sau de oopelmicrite cu Ophthalmidium “carinatum” (Leischner), Globochaete alpina Lombard, Lenticulina sp., Astacolus sp., ostracode, plăci de echinoderme şi nodosariide cu test gros hialin. Din calcarele cu accidente silicioase cităm Saccocoma sp., aspect “Lombardia arachnoidea” Bronn filiformi şi Eotrix alpina Colom”. Aceste roci apar pe Valea Pontului, creasta Prislopului, Dealul Răchiţii, Valea Bujorului şi Valea Iepei.

Al doilea termen al formaţiunii dispus în continuitate stratigrafică constă din depozite de tip prefliş “care se ridică până în Berriasian superior-Valanginian” (Tomescu et Panin, în Patrulius et al., 1982, p. 83). Litologia acestui termen stratigrafic constă din “calcare grezoase, stratificate în bancuri decimetrice şi marnocalcare şistoase, negricioase şi verzui-roşcate, cu accidente silicioase lenticulare sau stratiforme. Uneori se intercalează jaspuri roşcate sau verzui cu grosimi de 10-15 cm. Microfaciesul calcarelor silicioase este dominat de silicolite unde într-un ciment silicios sunt prinse fragmente de spongieri şi radiolari”. Marnocalcarele verzui conţin aptychi descrişi de Turculeţ şi Grasu care indică vârsta Tithonian inferior. “In succesiune continuă se trece la calcarenite şi brecii calcaroase cu accidente silicioase, marnocalcare şi gresii calcaroase cenuşii negricioase, stratificate ţn bancuri de 40-60 cm, al căror microfacies caracterizează Tithonianul superior. Sunt biomicrite arenitice predominant cu ramuli de Saccocoma robuste... spicului de spongieri, radiolari, Globochaete alpina Lombard, Spirillina sp... calpionellide” (cele din urmă indică vârsta Tithonian superior). In succesiune urmează “ argile şi marne cenuşii închis, cu intercalaţiii de gresii calcaroase, marnocalcare şi mai rar nivele de calcare spatice, până la primele zone cu faună berriasian superioară-valanginiană. Marnocalcarele conţin în continuare calpionellide, dar fără saccocome”... “şisturile argilo-marnoase devin dominante spre partea superioară a succesiunii. In ele se mai intercalează siltite până la gresii fine argiloase şi marnocalcare litate”. Microfaunele din aceste roci indică vârsta Berriasian superior-Valanginian

7.  Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): (i) Patrulius (în Patrulius et al., 1976c, p. 96) nom. nud.

8.  Limite: Limita inferioară este la contactul discordant cu calcare ale Liasicului mediu (Pliensbachian cu Involutina liassica şi belemniţi) (Formaţiunea de Pontu). Limita superioară este un contact tectonic cu depozite paleozoice ale Pânzei de Dieva sau de Moma (Tomescu et Panin, în Patrulius et al., 1982, p. 82).

9.  Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): (i) Laevaptychus latus taxopora Trauth, Lamellaptychus rectecostatus (Park.), L. beyrichi (Oppel) var. fractocosta Trauth, L. cf. lamellosus (Park.), Punctaptychus punctatus (Voltz) (Turculeţ et Grasu, 1968, citaţi de Tomescu et Panin, în Patrulius et al., 1982, p. 83). In cuprinsul calcarenitelor şi breciilor calcaroase cu accidente silicioase sunt prezente calpionellide ale Tithonianului superior (Calpionella alpina de talie mare). Marnocalcarele de la nivele superioare conţin microfaună a Tithonianului superior-Berriasian (Trocholina elongata, Pseudocyclammina lituus, Cladocoropsis mirabilis, Lithocodium aggregatum, Cayeuxia elliotti, C. moldavica). In ultimul termen al succesiunii sunt prezente capionellide ale Berriasianului superior-Valanginianului (Calpionellopsis cf. oblonga (dominant), ?Tintinopsella ex gr. longa, Remaniella cf. dadayi, Amphoporellina sp).

10.  Mediul depoziţional: Bazin adânc (Patrulius, în Patrulius et al., 1976c, p. 96)

11.

Corelări: Formaţiunea de Valea Mare se corelează cu Formaţiunea de Valea Luncii din Munţii Bihor