Gresia de Tărcuţa

1.  Statutul numelui.

2.  Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (i) Gresia de Tărcuţa constituie membrul inferior al Menilitelor Inferioare din litofaciesul de Fusaru; (iii) Pânza de Tarcău, partea ei internă.

3.  Vârsta: Oligocen.

4.  Sinonimie: "gresia bazală de Fusaru" (Băncilă, 1955, citat de Ionesi et Grasu, 1987, p. 106).

5.  Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (i)  Pârâul Tărcuţa, afluent pe stânga al Tarcăului, în cursul superior al acestei văi (Ionesi et Grasu, 1987, p. 104). (ii) Harta geologică 1: 200,000, foaia 13-Piatra Neamţ, caroul d1 (Joja et al., 1968; Mirăuţă, 1968); Harta geologică 1: 50,000, foaia 48c-Brateș (Săndulescu et al., 1992).

6. Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): (i) Coloana litologică la stratotip este redată în Grasu et al. (1988, figura 83 la pagina 140). Ionesi et Grasu, 1987, p. 104-106 şi fig. 2) arată că Gresia de Tărcuţa este constituită din două părţi: una inferioară, cu gresii calcaroase şi argile cafenii, bituminoase şi una superioară, cu gresii litofeldspatice şi calcare sideritice. Stiva de 57-58 m grosime, este alcătuită dintr-o parte inferioară (27-28 m) din arenite cenuşii, dure, în strate de până la 0,6 m grpsime, între care se găsesc siltite şi pelite centimetrice. Gresiile mai subţiri (cu grosimi sub 0,25 m) sunt gradate, curbicorticale şi au turboglife la bază. Stratele groase (de maximum 0,6 m grosime) nu sunt curbicorticale, în rest semănând cu cele descrise. Gresiile sunt calcaroase. Partea superioară a stivei (groasă de 30 m) este caracterizată de prezenţa stratelor groase (1-4 m)de gresii, în defavoarea celor subţiri (de 0,4-1 m). Gresiile părţii superioare a stivei sunt fie grosiere, cenuşii, litofeldspatice, muscovitice, fie sunt fine, cuarţoase, muscovitice şi formează strate de 0,2-0,6 m grosime. Intre gresii sunt prezente siltite şi argile calcaroase, cafenii, bituminoase, tari, în strate de 0,1-1 m grosime. Intercalaţiile fine constituie 10% din grosimea acestei părţi a stivei. Rar apar lentile de calcare sideritice. Grasu et al. (1988, p. 126) au arătat că Gresia de Tărcuţa a fost inclusă în definiţia iniţială a Stratelor de Ardeluţa, descrise de Ionesi (1957, p. 379). Ea constituie în realitate ultimii 57-58 m ai acelei formaţiuni. 

7 . Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): (i)  Ionesi et Grasu (1987, p. 104-106); (ii) Grasu et al. (1988, p. 126).

8.  Limite: Limita inferioară este la contactul cu  Formaţiunea de Ardeluţa. Limita superioară este la contactul cu Menilitele Superioare (menilite şi marne bituminoase).

9.  Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): (i) Solzi de peşti în intercalaţiile fine dintre gresii.

10.  Mediul depoziţional: Marin, reducător, cu aport masiv de material epiclastic Ionesi et Grasu (1987, p. 104).

11.  Corelări: Gresia de Tărcuţa se corelează cu Stratele de Lingureşti (Grasu et al., 1988, p. 139; Ionesi et Grasu, 1987, p. 106) şi cu Gresia de Ferestrău. Se corelează de asemenea cu Menilitele Inferioare (s.l.) din litofaciesul Kliwa.