1. Statutul numelui: Valid. formal.
2. Unitatea litostratigrafică superioară (i); Subdiviziuni (ii) Unitatea structurală (iii): (ii) Membrul de Luminiţa; (iii) Platforma Moesică, sectorul central-dobrogean.
3. Vârsta: Kimmeridgian superior (Crussolian superior).
4. Sinonimie: 'The arborescent coralo-pseudostromata subfacies" (Drăgănescu, 1976, p. 23 si fig. 3B); "The Coralo-pseudostromata (Bioconstructed Coralgal) Complex" (Drăgănescu, idem, p. 34); pro parte "The Upper Bioconstructed Coralgal Series" (Drăgănescu, idem, p. 35); pro parte "The Upper Bioconstructed Coralgal Member (Topalu Member)" (Drăgănescu, idem, pl. 2); pro parte "Seria Coralgală Bioconstruită Superioară (Seria de Topalu)" şi "Complexul coralo-pseudostromata (Complexul de Tătaru)" (Drăgănescu et al., 1978).
Drăgănescu idem, p. 23 şi fig. 3B; Drăgănescu et al., idem) a divizat unitatea litostratigrafică numită "Seria Coralgală Bioconstruită Superioară (Seria de Topalu)" în trei subunităţi: în bază "Complexul coralo-pseudostromata( biostroma coraligenă de Topalu)" (Complexul de Tătaru, în Drăgănescu et al. (idem); în partea de mijloc "Complexul pseudostromata"; la partea superioară "Complexul pseudostromata dolomitizat (Dolomitul de Ovidiu)". Formaţiunea de Topalu, aici definită, corespunde primei diviziuni stabilite de Drăgănescu, în timp ce diviziunile mijlocie şi superioară sunt reunite sub numele de Formaţiunea de Ovidiu (v. fişa). Această disjuncţie a fost cerută de deosebirile petrografice dintre prima şi celelalte două subunităţi incluse de Drăgănescu în "Seria de Topalu", precum şi de nevoia simplificării şi actualizării terminologiei litostratigrafice. Drăgănescu et al., (idem,) a folosit denumirea "Complexul coralo-pseudostromata (Complexul de Tătaru)" pentru calcarele dintr-o arie restransă de aflorare de la N. de Târguşor, situate peste Membrul de Sirtorman al Formaţiunii de Casimcea (pe harta 1:50,000, foaia 168d, Dorobanţu). Rezultă că denumirea “Complexul de Tătaru” este sinonimă cu Formaţiunea de Topalu, aşa cum a fost aceasta definită în prezenta fişa liostratigrafică.
5. Localitatea tip (i); Răspândirea geografică (ii): Faleza Dunării, începând de la sud de gura văii Cumpăna (N. Topalu), spre sud, pe o distanţă de circa 1 km (Drăgănescu, idem, p. 33, 34); (ii) Tichileşti, Topalu, Capidava, în vestul Dobrogei Centrale.
6. Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): O stivă calcaroasă de 15-20 m grosime (în alte locuri poate atinge 35-40 m) grosime, constituită din corali arborescenţi, sferoidali şi încrustanţi, faune coralofile, oncolite şi pseudostromata algale, alcăatuieşte "Reciful de la Topalu". Acest "recif" reuneşte o multitudine de recifi şi de colonii coraligene juxtapuse, care alcătuiesc laolaltă o biostromă compactă. Aflorimentele expun corali arborescenţi înfăşuraţi în micrit pseudostromata, depus sub formă de lamine concentrice. Micritul pseudostromatic conţine variate tipuri de goluri (perforaţii produse de litofage, mulaje după cochilii disolvate, goluri primare, fenestre laminoide). Subordonat apar lentile şi umpluturi cu grainstone coralgale. Baza biostromei coraligene nu este plană ci ondulată, ca urmare a tasării neuniforme a sedimentelor din substrat.
7. Referinţa tip (i); Referinţe ulterioare (ii): (i) Drăgănescu (idem, p. 23, 34, 35).
8. Limite: Formaţiunea de Topalu urmează în succesiune stratigrafică peste Membrul de Cechirgea al Formaţiunii de Cernavodă. Partea superioară a formaţiunii a fost îndepărtată de eroziune.
9. Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): (i) Corali arborescenţi, sferoidali şi incrustanţi; faune coralofile; produse ale activităţii cianobacteriilor.
10. Mediul depoziţional: Mediu marin cu energie hidrodinamică ridicată, favorabilă edificării unei biostrome cu caracter de recif barieră, în mediu subtidal foarte puţin adânc (sub 1 m adâncime). Probabil că ramurile superioare ale coralilor arborescenţi atingeau nivelul apei la reflux (Drăgănescu, idem, p. 25).
11. Corelări: