Formaţiunea de Buzaş

1.  Statutul numelui: Valid, formal.

2. Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (iii) Nord-vestul Depresiunii Transilvaniei.

3.  Vârsta: Rupelian terminal – Aquitanian bazal  (Oligocen – Miocen).

4. Sinonimie: “Die  aquitanischen  Schichten (Sandsteinfacies)”  (Hofmann,  1887, p. 51,53); “Die seichter marine   Sandsteinfacies” (Koch, 1894, p. 382).

5. Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (i) Buzaş (jud. Sălaj), pe şoseaua Buzaş-Rus; (ii) Formaţiunea este răspândită în aria depoziţională Preluca, pe o lungime de cca 25 km, de la Teştioara (lângă Solona ) în V, la Măgoaja în E şi pe o lăţime maximă de 15 km. Indinţarea cu faciesul salmastru din vest se efectuează între Teştioara şi Gâlgăul Almaului  pe încă 15 km unde depozitele marine tip Buzaş se găsesc intercalate în depozitele Formaţiunii de Cubleşul; Harta geologică 1:200,000, foile 3-Baia Mare (Gherasi et Bombiţă, 1967; Gherasi et al., 1967), 25-Deva (Gherasi et al., 1967), 10-Cluj (Dumitrescu, 1968; Saulea et al., 1967); Harta geologică 1:50,000, foile 29b-Jibou (Rusu et Popescu, 1975), 30a-Ileanda (Rusu, 1976), 18c-Preluca (Rusu et al., 1983).

6.  Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): (i)  Ţinând cont de numele formaţiunii se consideră drept holostratotip succesiunea  stratigrafică oferită de aflorimentele dintre Buzaş şi Rus. Faptul că aici nu este deschisă întreaga suită sedimentară face necesară desemnarea unor secţiuni de referinţă. Acestea sunt date de valea Runcului de la Poiana Blenchii (Rusu, 1975, Rusu et al., 1996)  pentru partea inferioară a formaţiunii  şi de valea Loznei, în aval de satul cu acelaşi nume, pentru partea ei superioară.

           Formaţiunea  de Buzaş este constituită din gresii marnoase şi nisipuri, în strate groase de ordinul metrilor cu intercalaţii de gresii calcaroase sau mai rar de marne siltice. Arenitele al căror element principal este cuarţul angular si subangular, prezintă o sortare granulometrică  bună. Grosimea formaţiunii ajunge la cca 500 m pe valea Loznei, este de aproximativ 400 m în secţiunea tip şi măsoară doar 180-200 m pe valea Runcului, scăzând constant spre nord şi est prin înlocuire cu depozite lutitice ale Formaţiunii de Vima.

7. Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): (i) Dumitrescu (1957, p.30) “serie marină comprehensivă”  de “facies grezos nisipos (Strate de Buzaş)”  cuprinsă “între faciesul de  Bizuşa – Ileanda  în pat si marnele de Chechiş în acoperiş”. Formaţiunrea apare separată pentru prima dată  pe Harta geologică “Gaura und Galgo“ scara 1:75,000 (Hofmann, 1891); (ii) Dumitrescu (1968 pe Harta geologică 1:200,000, foaia 10-Cluj), Bombiţă (1972),   Rusu (1975, 1977), Rusu et al., (1996).      

8.  Limite:  Limita inferioară, izocronă, este de continuitate, existând o trecere gradată de la argilele foioase bituminoase ale Formaţiunii de Ileanda la Formaţiunea de Buzaş, realizată prin îndesirea intercalaţiilor arenitice.  Limita superioară, heterocronă, de continuitate, este tranşantă  în vestul regiunii, unde formaţiunea suportă Argila de Chechiş şi gradată în estul regiunii unde această formaţiune trece prin înlocuire facială laterală  la Formaţiunea de Vima – lutitică

9. Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): Mollusca: Nuculana psammobiaeformis, Glycymeris ex gr. latiradiata, Amusiopecten burdigalensis, Pycnodonte callifera, Glossus subtransversus, Cardium egerense, Laevicardium kubecki, Pitar incrassata,  Callista splendida, C. lilacinoides, Angulus nysti, Panope angusta, P. menardi, Thracia speryeri, T. pubescens, Arctica rotundata, Turritella venus, Protoma cathedralis, Apporhais speciossa, Phalium nodosum, Ficus conditus,  Athleta ficulina   etc ( Şuraru, 1969, 1970; Rusu, 1975, 1996).   Moluştele formează nivele reper: Nivelul cu  Pycnodonte callifera, N. cu Turritella şi Thracia, N. cu Amusiopecten burdigalensis, N. cu Callista lilacinoides, şi N. cu Chlamys gigas. Fauna de moluşte indică pentru Formaţiunea de Buzaş  o vârstă kiscellian-eggenburgiană ( scara Paratethysului Central). Foraminifera: Sproplectectinella carinata, Almaena hieroglyphica, Planulina costata, Karreriella chilostoma, Heterolepa sp., Cibicidoides sp., Lenticulina sp., Amphycorina sp.etc (vezi Rusu, 1975, 1977, Rusu et al., 1996) Câteva specii  de foraminifere planctonice ca: Globigerina ciperoensis, G. parva şi Globoguadrina venezuelana care apar în intervalul Nivelului  cu Amusiopecten burdigalensis ar indica prezenţa zonei standard P22, corespunzând Neochattianului (Rusu, 1977). Nannoplancton calcaros: Cyclicargolithus floridanus , C. abisectus, Sphenilithus moriformis, S. distensus, S. ciperoensus, S. delphix, Reticulofenestra lockeri, R. ornata, Pontospharea multipora, P. enormis, Helicosphaera recta, H. palaecarteri, Triquetrorhabdulus carinatus, etc ( Meszaros et al., 1975, Rusu  et al., 1996). Ansamblurile de nannoplancton  calcaros provenite  din jumătatea inferioară a Formaţiunii de Buzaş  (până la Nivelul  cu A. burdigalensis) aparţin Zonelor NP 24 şi NP 25  corespunzând în principal Chattianului.

10. Mediul depoziţional: După conţinutul fosil, în special după asociaţiile de moluşte,  sedimentele Formaţiunii de Buzaş s-au depus într-o zonă sublitorală de adâncime medie, cu ape marine euhaline. Depozitele acestei formaţiuni reprezintă un nou ciclu sedimentar, de mare deschisă, marcat prin reoxigenarea apelor mării după prima izolare a Paratethysului şi prin intensificarea eroziunii în arealul Carpatic.

11. Corelări: Formaţiunea de Buzaş se corelează spre nord şi est  cu  Formaţiunea de Vima  (exclusiv secţiunea ei terminală corespunzătoare Argilei de Chechiş) iar spre vest cu Formaţiunea de Valea Almaşului (salmastră) + Formaţiunea de Coruş (marină). La rândul ei Formaţiunea de Valea Almaşului se desmembrează spre SW si S prin apariţia unor depozite roşii în 5 formaţiuni : Gresia de Var, Formaţiunea de Cuzăplac, Formaţiunea de Cubleşu, Formaţiunea de Sâncraiu Almaşului  şi Formaţiunea de Dealul Cotului.

                                                                                                    Dr. A. Rusu, 1998