Calcarul de Oslea

1. Statutul numelui: Formal.

2.  Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii);

Unitatea structurală (iii): (i) Membru al Formaţiunii de Poiana Mare (Berza et al., 1988a, p. 15); (iii) Carpații Meridionali - Domeniul Danubian Extern, Unitatea de Lainici.

3.  Vârsta: Jurasic superior-?Cretacic inferior (Berza et al., idem, p. 17).

4.  Sinonimie: pro parte “Formaţiunea de Oslea” (Năstăseanu, 1973, p. 74); “calcarul de Oslea” (Stănoiu, 1976, p. 235); pro parte “Formaţiunea de Gîrbovu” (Stănoiu, idem, p. 233); “calcarele de Oslea” (Berza et al., ibidem); pro parte “Formaţiunea calcarelor de Oslea” (Berza et al., 1988b, p. 36).

5.   Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (i) Vârful Oslea, la SV de Cîmpu lui Neag, jud. Hunedoara (v. Harta geologică în Stănoiu, idem); (ii) Extremitatea nordică şi estică a Masivului Retezat (Fâşia Valea Mălăieştilor – Rîul Alb – Rîul Bărbat – Băruşoru – Muncelu; Valea Crevedia – PiatraZănoagei; Vârful Bai; Dealu Sec – Coasta Laturii). Calcarele mai puţin deformate din Munţii Piule – Albele – Iorgovanu – Stănuleţi sunt numite de Berza et al. (1988a, p. 15) “calcare de Stănuleţi”. Stănoiu (idem, p.235) menţionează prezenţa Calcarului de Oslea pe flancul nordic al Munţilor Vîlcan (Sinclinalul Tusu – Valea cu Peşti); între Muntele Oslea şi culmea dintre văile Balomir şi Tusu (cf. hărţii geologice în Stănoiu, idem). Pe flancul sudic al Munţilor Retezat (la nord de Cîmpu lui Neag şi de Uricani)  Calcarul de Oslea este figurat de Berza et al. (1988a) la Vârful Păroasa şi pe Valea de Brazi, sub denumirea “calcare de Oslea şi de Păroasa”; Harţile geologice la Năstăseanu (1973), Stănoiu (idem), Berza et al. (1988a); Harta geologică a României, 1:200,000, foaia 26-Orăştie, caroul d1 (Savu et al., 1968) şi foaia 33-Tîrgu Jiu, caroul a1 (Bercia et al., 1968); Harta geologică a României, 1: 50,000, foile 106c-Lupeni (Berza et al., 1986), 124a-Cîmpu lui Neag (Stan et al., 1979).

6.  Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): In extremităţile de nord şi est ale Masivului Retezat, Calcarul de Oslea constituie o secvenţă intens deformată. Berza et al. (op. cit. 1988a, p. 15)  menţionează că acolo unde secvenţa carbonatică este mai puţin deformată este adecvată denumirea “calcare de Stăuleţi”. Formaţiunea este constituită din calcare şi dolomite cristaline. După Stănoiu (idem, p. 236) la Vârful Oslea formaţiunea are o grosime de 80-100 m, dar spre est grosimea ei scade treptat, pentru ca la Valea Balomirului calcarele să dispară, locul lor fiind luat de filite grafitoase care în Valea de Peşti conţin doar spre bază lentile de calcare cristaline. Despre tectonica internă a Calcarului de Oslea v. Berza et al. (1988b, p. 37).

7.  Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): (i) Solomon (1964, citat de Stănoiu, idem, p. 235).

8.  Limite: In estul Munţilor Retezat limita inferioară este la contactul cu Gresia de Valea Boului ori cu Conglomeratele de Apa Beuşi, ori la contactul cu fundamentul cristalin (Seria de Drăgşan, Seria de Lainic-Păiuş şi granitoide) (Berza et al., 1988a, p. 16). In nordul Munţilor Vîlcan limita inferioară este la contactul cu Conglomeratele de Capu Plaiului (Stănoiu, idem, p. 235). Limita superioară este la contactul cu Gresia de Balomir pe versantul nordic al Munţilor Vîlcan (Stănoiu, idem, p. 235-237) şi cu Formaţiunea de Dealu Sec, în estul Munţilor Retezat (Berza et al., 1988a, p. 17). Despre relaţiile Calcarului de Oslea cu Gresia de Valea Boului şi cu Gresia de Balomir v. Berza et al. (1988b, p. 36).

9.  Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii):

10.  Mediul depoziţional:

11.  Corelări: Berza et al. (1988b, p. 37) corelează Calcarul de Oslea cu Calcarele de Lupeni, considerate de aceeaşi vârstă.