Orizontul Calcarului Grosier Inferior

1.  Statutul numelui:

2.  Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (i) Constituie membrul superior al Seriei Marine Inferioare; (iii) Depresiunea Transilvaniei.

3.  Vârsta: Eocen superior (Napocian).

4.  Sinonimie: “Orizontul calcarului grosier inferior sau al Gresiei de Racoţi” (Răileanu et Saulea, 1956, p. 283; Vlaicu-Tătărîm, 1963, p. 58); “Calcarul de Viştea” (Răileanu et Saulea, 1956, p. 284); “Stratele de Racoţi (sau Orizontul Calcarului grosier inferior)” (Joja, 1956, p. 316); “calcarul grosier inferior” (Dumitrescu, 1968, p. 18); “Leghia Limestone” (Popescu, 1978, p. 103; Popescu et al., 1978, p. 320).

5.  Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (i) Neprecizată; (ii) Zona dintre Hăşdate şi Valea Nadăşului (Răileanu et Saulea, 1956, p. 284 şi harta geologică însoţitoare). La sud de Floreşti formaţiunea urmează versanţii dealurilor: Dealul Cetăţuia, Dealul Crucii, Dealul Gîrbăului, Dealul Lazului, Coasta Urşilor, Coasta Dumbrăvilor şi culmile paralele cu Dealul Dosuri-Racoş, la vest de acesta (Vlaicu-Tătărîm, 1963, p. 59 şi geologică însoţitoare); Harta geologică 1: 200,000, foaia 10-Cluj (Dumitrescu, 1968; Saulea et al., 1967).

6.  Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): Cu o grosime de 10-14 m, în regiunea sudică şi de 20 m în partea de nord, “orizontul este reprezentat prin calcare organogene, formate aproape exclusiv din Foraminifere. Masa principală o constituie Miliolide, la care se adaugă Alveoline în proporţie cu atât mai mare cu cât ne situăm într-o regiune mai apropiată de marginea bazinului. In consecinţă, pe rama bazinului suntem în prezenţa unui calcar cu Alveoline. Acestea formează bancuri masive cu puţină macrofaună de Moluşte (Ostreide, Pectinide)” (Răileanu et Saulea, 1956, p. 284). Vlaicu-Tătărîm (1963, p. 58-59) atribuie Orizontului Calcarului Grosier Inferior un pachet de 6-10 m grosime constituit din nisipuri, gresii friabile şi calcare. Includerea în formaţiune a sedimentelor terigene este justificată de autoare prin aceea că acestea “arată o schimbare în procesul de sedimentare şi se găsesc constant, în toată regiunea cartată, în baza nivelului calcaros organogen”. La Dealul Racoş de la Vălişoara, în stiva de 6-7 m pe care o constituie formaţiunea, este prezentă o intercalaţie de 0,6-0,8 m grosime de calcare cenuşii, nisipoase, cu ostreide, Pinna şi plăci de echinide (Vlaicu-Tătărîm, 1963, p. 58 şi harta geologică însoţitoare).

7.  Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): (i) Koch (1894, citat de Joja, 1956, p. 316; Răileanu et Saulea, 1956, p. 284); (ii) v. Sinonimie.

8.  Limite: Limita inferioară, cu tranziţie gradată la Orizontul Argilelor Cenuşii (= Argilele şi Marnele Cenuşii). Limita superioară, tranşantă, este la contactul cu Seria Argilelor Vărgate Superioare.

9.  Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): (i) Foraminifere, miliolide (Biloculina, Triloculuina, Spiroloculina, Pentelina), textulariide, rotaliide, nummuliţi mici, fragmente de Orbitolites; Lithothamnion, spini de echinide (Vlaicu-Tătărîm, 1963, p. 58).

10.  Mediul depoziţional: Marin.

11.  Corelări: Orizontul Calcarului Grosier Inferior este echivalentul stratigrafic al Gresiei de Racoţi în zona Jibou (Vlaicu-Tătărîm, 1963, p. 60).