Calcarul de Albioara

1.  Statutul numelui: Formal, valid.

2. Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (i) Seria de Bihor; (ii) Formaţiunea conţine doi membri: Calcarul de Secătura şi Membrul de Valea Cuţilor (Cociuba, 2000, p. 37-40); (iii) Munții Apuseni de Nord -  Unitatea de Bihor (Munţii Pădurea Craiului şi Munţii Vlădeasa-Bihor).

3.  Vârsta: Tithonian.

4. Sinonimie: “Calcar de Albioara” (Patrulius et al., 1972, în Atlas litofacial III, 12); “Calcarul de Albioara” (Patrulius, în Patrulius et al., 1974, p. 10; Patrulius, în Ianovici et al., 1976, p. 165); “Albioara Limestone” (Patrulius, în Patrulius et al., 1976c, p. 96); ”The Albioara Formation” (Dragastan et al., 1986, p. 61); “Le calcaire d’Albioara” (Bordea et Bordea, 1987, p. 47); “Albioara Formation” (Cociuba, 2000, p. 37).

5.  Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (i) Capătul de nord al cheilor Văii Albioara (versantul drept), la est de Luncasprie, jud. Bihor; (ii) In Munţii Pădurea Craiului Calcarul de Albioara are 50-80 m grosime. In Munţiii Vlădeasa-Bihor are 30-80 m. Harta geologică a României, 1:200,000, foaia 9-Şimleul Silvaniei, caroul c2 (Lupu et al., 1967; Patrulius et al., 1968c); foaia 17-Brad, caroul a3 (Bleahu et al., 1967, 1968); Harta geologică a României, 1:50,000, foile 40b-Zece Hotare (Bordea et al., 1986) şi 56a-Pietroasa (Bleahu et al., 1985).

6.  Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): (i) După Patrulius (în Patrulius et al., 1974, idem, p. 10-11): “Calcarul de Albioara, gros de 50-80 m, stratificat în bancuri groase cu separaţiuni în lespezi, de culoare cenuşiu-închis până la negricioasă, este caracterizat printr-un microfacies uniform, pelmicritic sau pelmicrosparitic, cu rare foraminifere bentonice, cu ostracode şi cu pizoncolite de 3-10 m (rareori 20 mm diametru). Pizoncolitele, sferice sau ovoidale, prezintă o structură spongioasă-nebulitică, caracteristică. La partea inferioară a acestui calcar, alături de nodulii algali, se găsesc fragmente cilindrice de Cladocoropsis mirabilis Felix. In plus, fauna de altfel foarte săracă a Calcarului de Albioara cuprinde gasteropode printre care se remarcă în special nerinei de talie medie, bogat ornamentate.”. Patrulius et al. (1982, p. 52) citează următoarele microfaciesuri: 1. micrite cu intraclaste micritice (packstone) cu numeroase foraminifere (lituolacee – Labyrintina mirabilis Weins., miliolide), fragmente scheletice de echinoderme; 2. micrite (mudstone şi wackestone) cu rare foraminifere, ostracode şi oncolite diseminate; 3. micrite cenuşii cu fisuri, unele verticale şi altele conforme cu stratificaţia (sheet cracks) umplute cu micrit negru; 4. calcar oncolitic negru; 5. micrit cenuşiu cu enclave de calcar negru. Cel mai caracteristic aspect este cel dat de prezenţa oncolitelor care apar ca mici noduli albi pe fond cenuşiu-închis până la negru.

7.  Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): (i) Patrulius (în Patrulius et al., 1974, ibidem); (ii) Cociuba (idem, p. 37), Dragastan et al. (ibidem).

8.  Limite: Limita inferioară, în Munţii Pădurea Craiului, este la contact cu Calcarul de Cornet (Mantea, în Baltres et Mantea, 1995, fig. 7; Cociuba, idem, fig. 1 la p. 34); în Munţii Vlădeasa-Bihor,  la contactul cu Calcarul de Farcu (Mantea. în Baltres et Mantea, idem, fig. 6 la p. 52 şi 7, la p. 53); în sudul Munţilor Pădurea Craiului (Bordea et Bordea, idem, fig. 2 la p. 50).

9.  Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): Patrulius et al. (1982, ibidem) citează hidrozoarul Cladocoropsis mirabilis. La partea superioară a formaţiunii sunt prezente nerinei bogat ornamentate.

10. Mediul depoziţional:

11. Corelări: Calcarul de Albioara se corelează cu Calcarul de Cornet din Pânza de Vălani (Mantea, în Baltres et Mantea, 1995, fig. 6 la p. 52).