1. Statutul numelui: Valid, informal.
2. Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (i) Membrul superior al Gresiei de Tarcău; (iii) Pânza de Tarcău, Moldavide.
3. Vârsta: Lutetian.
4. Sinonimie: “Orizontul superior al Gresiei de Tarcău“ (Ionesi, 1957, p. 378); pro parte “Orizontul mediu“ (Săndulescu et al., 1962, p. 124); “Gresia de Tarcău superioară“ (Săndulescu et Săndulescu, 1964, p. 96).
5. Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (i) Nu a fost desemnată localitatea tip; (ii) Harta geologică în Săndulescu et al. (1962); Harta geologică 1: 200,000, foaia 29-Covasna (Dumitrescu et al., 1968; 1970b).
6. Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): Nu a fost desemnată o secţiune tip. Săndulescu et al. (1962, p. 125-126) arată că membrul superior al Gresiei de Tarcău, gros de 500-550 m, este constituit din gresii argiloase, masive, micafere, gradate. Intercalaţiile de argile cu strate subţiri de calcare argiloase sunt mai frecvente către partea superioară a stivei. Un “nivel intermediar“, de la mijlocul stivei conţine şi argile roşii. In zona Ghelinţa Săndulescu et Săndulescu (1964, p. 95) au identificat nivele intermediare, de 5-10 cm grosime. In partea inferioară şi medie a stivei sunt prezente gresii calcaroase cu alteraţie cafeniu-negricioasă, în care sunt prezenţi nummuliţi. Spre deosebire de Gresia de Tarcău Inferioară aici sunt frecvente conglomeratele care se intercalează mai frecvent în treimea inferioară a stivei. Aceste conglomerate reprezintă continuarea sudică a Conglomeratului de Bako-Sânzieni. Galeţii, care pot atinge 30 cm diametru, sunt constituiţi din micaşisturi, gnaise şi cuarţ alb.
7. Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): Săndulescu et al. (1962, p.125-126; 1989, p. 53).
8. Limite: Limita inferioară se află la contactul cu Stratele de Giurgiu-Ghelinţa. Limita superioară este la contactul cu Stratele de Podu Secu.
9. Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): Nummuliţi mari (pe p. Giurca, p. Hăghimaş, Muntele Manişca), ihnofosile (Palaeodictyon) pe Bâsca Mare şi Coriile Mari.
10. Mediul depoziţional: Marin cu adâncimi de 500-700 m (Bădescu, 1998, p. 193).
11. Corelări:
Literatura citată
Bădescu D., 1998, Modelul structural al zonei externe a flişului din Carpaţii Orientali (partea centrală şi nordică) şi paleogeografia palinspastică la nivelul Senonianului şi Paleogenului. Teză, 249p.
Dumitrescu I., Săndulescu M., Bandrabur T., Săndulescu Jana, 1968, Harta geologică a României, scara 1: 200,000, foaia 29-Covasna.
Dumitrescu I., Săndulescu M., Bandrabur T., 1970b, Harta geologică a României, scara 1: 200,000, foaia 29-Covasna. Notă explicativă, 80 p.
Ionesi L., 1957, Contribuţii la studiul Paleogenului din valea superioară a Tarcăului. An. Şt.Univ.Al. I. Cuza, Iaşi, 3/1-2, 376-386.
Săndulescu M., Săndulescu Jana, Kusko M., 1962, Structura geologică a părţii de NW a Munţilor Buzăului şi a părţii de SW a Munţilor Vrancei. D. S. Inst. Geol., 48, 121-138.
Săndulescu M., Săndulescu Jana, 1964a, Cercetări geologice în regiunea Breţcu-Ojdula şi Comandău. D. S. Inst. Geol., 50, 2, 383-401.
Săndulescu M., Rădulescu D., Krautner H., Borcoş M., Stanciu C., Ştefănescu M., Micu M., 1989, Sinteza geologică a Carpaţilor Orientali. Raport Fond Geologic I.G.R.
Săndulescu M., Ştefănescu M., Micu M., 1989, Lexiconul litostratigrafic al formaţiunilor cretacice, paleogene şi miocene din Carpaţii Orientali. Raport Fond Geologic I.G.R., 66 p.