1. Statutul numelui:
2. Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (iii) Cuvertura cuaternară a Avanfosei Externe situată probabil pe prelungirea Promontoriului Nord Dobrogean.
3. Vârsta: Pleistocen inferior (Villafranchian).
4. Sinonimie:
5. Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (i) Localităţile Poiana şi Nicoreşti, pe stânga Siretului, la NE de Mărăşeşti, jud. Galaţi. (ii) Formaţiunea situată pe pe interfluviul Siret-Bârlad (marcată cu indicele qp11 pe Harta geologică 1: 200,000, foaia 30-Focşani, caroul a2 (Saulea et al., 1967; 1968).
6. Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): (i) Secţiunea tip neprecizată. Este descrisă o stivă de 25-70 m grosime, de “pietrişuri cu structură torenţială şi slabe intercalaţii de nisip şi de argile cu Helix” (Saulea et al., 1968, p. 21); (ii) Spre est, până la V. Bârladului, se trece la nisipuri şi apoi la argile, iar la partea superioară este prezent un nivel de pietrişuri. La est de V. Bârladului trece la nisipuri cu un nivel de pietrişuri în bază (Pietrişuri de Bălăbăneşti = Strate de Tuluceşti).
7. Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): (i) Sîrcu (1953, citat de Saulea et al., 1968, p. 21); (ii) Saulea et al. (1968, p. 21).
8. Limite: Limita cunoscută este cea superioară, situată la contactul cu depozitele loessoide.
9. Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): (i) In pietrişuri sunt prezenţi molari de Archidiskodon meridionalis, iar în argile cochilii de Helix.
10. Mediul depoziţional: Continental, torenţial.
11. Corelări: Pietrişurile de Poiana – Nicoreşti sunt echivalente Pietrişurilor de Bălăbăneşti. Faciesul psamitic al Pietrişurilor de Poiana – Nicoreşti este prezent şi pe afluenţii pe dreapta ai Siretului, la marginea colinelor subcarpatice, unde este cunoscut ca Strate de Cândeşti, tot de vârstă villafranchiană.
Literatura citată
Saulea Emilia, Ghenea C., Bandrabur T., Ghenea Ana, 1967, Harta geologică a României, scara 1:200,000, foaia 30-Focşani.
Saulea Emilia, Ghenea C., Bandrabur T., Ghenea Ana, 1968, Harta geologică a României, scara. 1:200,000, foaia 30-Focşani. Text explicativ. Raport, F. G., 31p.