Formaţiunea Loessului

1. Statutul numelui: utilizat în conexiune cu Formaţiunea de Dunăre, fără o definire specială a termenului.
2. Unitatea litostratigrafică de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii) Unitatea structurală (iii): (iii): Platforma Moesică.
3. Vârsta: Pleistocen mediu şi superior.
4. Sinonimie: „argila roşie” (?), „luturi roşii” (?);
5. Localitatea tip (i); Răspândire geografică (iii): Nu există o localitate tip, numele formaţiunii provenind de la cel al depozitelor din care este alcătuită în cea mai mare parte (loessul); (ii): Partea de vest a Câmpiei Române.
6. Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): Această formaţiune a fost descrisă în general sub numele „depozite loessoide”, respectiv ca un „orizont” alcătuit predominant din prafuri argiloase care pot trece uneori la argile nisipoase. Deoarece adesea culoarea predominantă este roşcată a primit uneori numele de „argilă roşie”, iar în literatura veche a purtat numele de „luturi roşii”. Conţine pe alocuri elemente de pietrişuri mărunte, dar şi concreţiuni calcaroase de mărimi foarte diferite. Grosimea acestor depozite este în general de cca 3-15 m, dar poate avea în unele zone grosimi ceva mai mari cuprinse între 5 şi 30 de metri. În profilul pe care figurează Formaţiunea loessului din lucrarea elaborată de Enciu (2007) sunt admise şi lentile de nisipuri care se individualizează în masa acestei formaţiuni.
7. Referinţa tip (i) Enciu (2007); Alte referinţe (ii): Ghenea în Savu et Ghenea (1967), Mihăilă şi al. (1968).
8. Limite: Depozitele loessoide se dispun peste ceea ce Enciu (2007) a numit Formaţiunea de Dunăre, respectiv peste depozitele care erau separate anterior ca fiind de vîrstă villafranchiană, numite şi Strate de Cândeşti. Peste aceste depozite loessoide nu se mai dispun alte formaţiuni.
9. Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): Depozitele loessoide sunt în mod obişnuit lipsite de resturi fosile, vîrsta lor fiind apreciată doar indirect (pe criterii de superpoziţie).
10. Mediu depoziţional: În mod obişnuit aceste depozite sunt considerate a fi de origine deluvial-proluvială, mai ales datorită materialului mai grosier conţinut adesea în masa lor. Prezenţa concreţiunilor calcaroase poate sugera însă depuneri de carbonaţi într-un mediu paludal-lacustru, în condiţii climatice favorabile. Cea mai plauzibilă origine pentru aceste depozite loessoide ar fi însă mixtă, cu transport eolian a prafurilor ce alcătuiesc masa principală, cu depunerea şi fixarea acestora într-un  mediu paludal-lacustru şi cu momente de impunere locală a unor faciesuri aluvionare tipice ce conduc la acumularea unor mase de nisipuri şi la transportul, prin saltaţie în special, a unor elemente izolate de pietrişuri mărunte.
11. Corelări: Cel mai probabil depozitele loessoide din partea de vest a Câmpiei Române, respectiv a Câmpiei Olteniei, se plasează stratigrafic la nivelul Pleistocenului mediu. Doar spre est aceste depozite sunt înlocuite cu loessuri propriu-zise a căror poziţie stratigrafică este ceva mai nouă, respectiv pleistocen superioară.

M. Ţicleanu, 2011