1. Statutul numelui:
2. Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (ii) Formaţiunea este constituită din doi membri: Stratele de Tisaru inferioare şi Stratele de Tisaru superioare; (iii) Pânza Cutelor Marginale, Semifereastra Vrancea (Moldavide).
3. Vârsta: Vraconian superior-Santonian (sau Campanian) (Săndulescu et al., 2006, p. 21).
4. Sinonimie: "Stratele de Tisaru" (Dumitrescu, 1952a, p. 221); "strate de Tisaru" (Băncilă, 1958, p. 308); "Orizontul marnelor silicioase şi al silexurilor roşii şi verzi" (Mateescu, 1930, p. 128); "Couches de Tisaru" (Săndulescu et al., 2006, p. 23); pro parte "Strate de Tisaru" (Athanasiu, 1913a, p. XXXI-XXXII). După Dumitrescu (1952, p. 223) Stratele de Tisaru, numite astfel mai întâi de Athanasiu (1908, cf. Băncilă, 1958, p. 308), înglobează Stratele de Streiu + Stratele de Tisaru + Stratele de Buciaş).
5. Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (i) Muntele Tisaru, la sud de Valea Putnei, Vrancea; (ii) Harta geologică 1: 200,000, foaia 29-Covasna, caroul a3 (Dumitrescu et al., 1968; 1970b).
6. Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): Nu este indicată o secţiune tip. Se ştie că membrul inferior al formaţiunii se caracterizează prin prezenţa silicolitelor negre şi verzi, iar membrul superior prin silicolite roşii şi rubanate. Dumitrescu et al. (1970b, p. 48-49) arată că Stratele de Tisaru inferioare sunt alcătuite din trei nivele, în ordinea succesiunii stratigrafice: 1. argilite verzi şi negricioase cu fucoide fine; 2. radiolarite negre cu intercalaţii de marne argiloase bituminoase, gresii silicioase şi rare concreţiuni sferosideritice; 3. argilite verzi, roşii şi negre cu intercalaţii de gresii glauconitice silicifiate (aceste din urmă intercalaţii numai pe periclinul sudic al Anticlinalului Pîrâul Streiului). Stratele de Tisaru superioare sunt formate din radiolarite verzi la partea inferioară şi din radiolarite roşii şi marne roşii cu intercalaţii de conglomerate cu elemente de şisturi verzi, la partea superioară. In radiolaritele şi marnele roşii sunt prezente returi de inocerami de talie mare. Grosimea Stratelor de Tisaru din valea Putnei este de 300-350 m (Săndulescu et al., 2006, tab. 1,3). Studii petrografice au fost efectuate de Filipescu (1935, CR 20).
7. Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): (i) Dumitrescu (1952, p. 221); (ii) v. Sinonimii.
8. Limite: Limita inferioară este la contactul cu Stratele de Streiu. Limita superioară la contactul cu Stratele de Lepşa.
9. Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): inocerami, spiculi de spongieri silicioşi, radiolari, foraminifere, dinoflagelate (Săndulescu et al., 2006, p. 24-26).
10. Mediul depoziţional: Marin pelagic, cu adâncimi de 2000 m (Bădescu, 1998, p. 193), favorabil acumulării seriilor condensate.
11. Corelări: Stratele de Tisaru inferioare sunt echivalente părţii superioare a Seriei Sisturilor Negre din Pânza de Tarcău. Stratele de Tisaru superioare se corelează cu Stratele de Lupchianu din Pânza de Tarcău şi cu Şisturile Vărgate din Pânza Cutelor Marginale (Semifereastra Bistriţei, Digitaţia Horaiţa-Doamna).
Literatura citată
Athanasiu S., 1908, Cercetări în regiunea internă a Carpaţilor din Moldova de Nord. AN, 1, XLI-LIII.
Athanasiu S.C., 1913a, Cercetări geologice în regiunea carpatică şi subcarpatică din Moldova de Sud. AN, 4, XVII-XLVI.
Bădescu D., 1998, Modelul structural al zonei externe a flişului din Carpaţii Orientali (partea centrală şi nordică) şi paleogeografia palinspastică la nivelul Senonianului şi Paleogenului. Teză, 249p.
Băncilă I., 1958, Geologia Carpaţilor Orientali. Ed. Ştiinţifică, 368p.
Dumitrescu I., 1952a, Studiul geologic al regunii dintre V. Oituz si V. Coza. AN, 24, 195 – 270.
Dumitrescu I., Săndulescu M., Bandrabur T., Săndulescu Jana, 1968, Harta geologică a României, scara 1: 200,000, foaia 29-Covasna.
Dumitrescu I., Săndulescu M., Bandrabur T., 1970b, Harta geologică a României, scara 1: 200,000, foaia 29-Covasna. Notă explicativă, 80 p.
Mateescu S., 1930, Relaţiuni asupra cercetărilor geologice făcute in judeţul Putna şi Râmnicul Sărat, în vara anului 1923. D. S. Inst. Geol., 12, 112-129.
Mateescu St., 1930, Structura geologică a flişului din Valea Putnei (Moldova de sud). D. S. Inst. Geol., 17, 122-136.
Săndulescu M., Antonescu E., Brotea D., Ionescu Ana, Platon E., Strusievici Elena., 2006, Contributions biostratigraphiques sur les formations cretacees et paleogenes de la region Valea Putnei – Valea Caşinului (Monts du Vrancea). Rom. Jour. Stratigraphy, 79, 21-54.