- Statutul numelui: Propus.
- Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii);
Unitatea structurală (iii): (i) Constituie membrul de la partea superioară a Formaţiunii de Sohodol; (iii) Domeniul Danubian Extern, Unitatea de Cerna.
- Vârsta: Berriasian inferior.
4. Sinonimie: “gresia de Valea Boului” (Stănoiu, 1976, p. 234); “Gresia de Valea Olteţului” (Berza et al., 1989, citat de Stănoiu et al.,1997, p. 69); “Le Membre de Valea Olteţului”, “Métapsammites de Valea Boului” (pe versantul nordic al Munţilor Parâng), “Gresia de Valea Jieţului”(pe versantul sudic al Munţilor Parâng) (Stănoiu et al., op. cit., p. 69); “Membrul de Valea Olteţului” (Stănoiu et al., op. cit, p. 78; Stănoiu, 2000, p. 157).
5. Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (i) Valea Măcrişului; (ii) Versantul sudic al Munţilor Vîlcan (la nord de linia Vai-de-Ei – Muntele Pleaşa); partea nordică şi estică a Munţilor Vîlcan; Munţii Parâng; harta geologică în Stănoiu (op. cit.); Harta geologică 1:200,000, foaia 25-Deva, caroul d4 şi foaia 26-Orăştie, caroul d1; Harta geologică 1:50,000, foile 105d-Retezat, 106c-Lupeni.
6. Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): După Stănoiu et al. (op.cit., p. 78) Membrul de Valea Olteţului “este reprezentat prin gresii cuarţoase şi cuarţo-feldspatice, micacee, cenuţiu-albicioase, cu matrice carbonatică, care include corpuri lenticulare bogate în oxizi de fier (hematit, oligist ± magnetit)”. Această unitate litostratigrafică are 5-30 m grosime, are aspect masiv ori stratificat în bancuri groase.
7. Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): (i) Stănoiu et al. (op. cit., p. 69); (ii) Stănoiu (op. cit., p. 157).
8. Limite: In alcătuirea Formaţiunii de Sohodol, Membrul de Valea Olteţului ocupă poziţie stratigrafică superioară Membrului de Bâlta. Membrul de Valea Olteţului, pentru care Stănoiu et al. (op. cit., p. 69) şi Stănoiu (op. cit., p. 156) utilizează denumirea de Metapsamitele de Valea Boului, se aşterne în nordul Munţilor Vîlcan peste Metapsefitele de Valea Jiului (în cuprinsul Seriei de Tulişa). Limita superioară este la contactul cu Grupul de Buşeşti.
9. Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii):
10. Mediul depoziţional:
11. Corelări: