1. Statutul numelui:
2. Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii);
Unitatea structurală (iii): (ii) Formaţiunea include membrii: Tuful de Turda, Tuful de Hădăreni, Tuful de Ghiriş şi Membrul de Feleac; (iii) Partea de SV a depresiunii Transilvaniei.
3. Vârsta: Sarmaţian (Volhynian-Basarabian inferior).
4. Sinonimie: “strate cu Cerithium” (Koch, 1884, citat de Lubenescu, 1981, p. 130); “Strate de Dobîrca = strate cu Cerithium” (Lubenescu, 1981, p. 130); “Dobârca Formation” (Popescu et al., 1995, p. 9).
5. Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (i) Valea Dobîrca, afluent stâng al Văii Secaş, la SV de Miercurea Sibiului (v. harta geologică în Lubenescu, 1981), jud. Sibiu; (ii) Valea Rodului, zona Reciu-Răhău-Cîlnic; sporadic apar în împrejurimile Sibiului, la Orlat, Valea Steaza, între Hîrtibaciu şi Valea Oltului, cariera de pe dealul Colina de la NE de Cluj, malul stâng al Văii Chintău; Harta geologică 1:200,000, foaia 26-Orăştie, caroul a4. După Popescu et al. (1995, fig. 4 la p. 6) formaţiunea are o largă extindere: Preluca-Gherla, Cluj-Turda, Alba Iulia-Mediaş, Hunedoara-Haţeg, Sibiu-Porceşti, Perşani.
6. Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): (i) Pe Valea Dobîrca, formaţiunea, de 300-400 m grosime, prezintă un facies marnos-nisipos “marne cenuşii, albicioase, marne vineţii nisipoase foarte micacee, marne cenuşii cu lentile cărbunoase şi cu intercalaţii de nisipuri cu trovanţi... marne albicioase cu aspect tufaceu şi cu intercalaţii de nisipuri, nisipuri galbene fosilifere şi cu nivele de marne argiloase stratificate şi gresii cenuşii dure” (Lubenescu, 1981, p. 130-131). Popescu et al. (1995, p. 9) descriu alternanţe de argile compacte, concoidale, gresii calcaroase subţiri, cu hieroglife, nisipuri, tufite. Adesea, către bază, formaţiunea conţine lentile de gipsuri de până la 3 m grosime (în foraje la Caransebeş, Zlăgniţa) şi până la 7 m în aflorimente (Valea Cavnic, lângă Baia Mare). In cuprinsul formaţiunii sunt prezente trei nivele cu tufuri: Tuful de Turda, Tuful de Hădăreni, Tuful de Ghiriş. La partea sa superioară este intercalat Membrul de Feleac. Formaţiunea are grosimi de 50-400 m în aria vestică de extindere şi 800-1000 m în cea estică.
7. Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): (i) Lubenescu (1981, p. 130-131); (ii) Popescu et al. (1995, p. 9, fig. 4 la p. 6, fig. 5 la p. 7).
8. Limite: Limita inferioară este la contactul cu Formaţiunea de Mireş (cf. Marinescu et al., 1998, tabelul la p. 184). Limita superioară este la contactul cu depozite transgresive pannoniene (Malvensian) (Marinescu et al., 1998, tabelul la p. 184). După Popescu et al. (1995, fig. 5 la p. 7) limita superioară este la contactul cu Formaţiunea de Lopadea.
9. Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): (i) Bivalve (Cerithium); Diatomee şi Silicoflagellate sunt citate din intercalaţiile centimetrice şi mai subţiri de calcare albe şi de şisturi argiloase laminate, din partea mijlocie a formaţiunii. Foraminiferele (Varidentella, Porosononion, Elphidium) formează asociaţii volhinian-basarabian inferioare. Sunt prezente de asemenea ostracode (Argilloecia, Candona) şi statolite (Mysidae).
10. Mediul depoziţional:
11. Corelări: