1. Statutul numelui: In uz.
2. Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (i) Constituie membrul inferior al Şisturilor Disodilice. (iii) Pânza de Tarcău, Pânza Cutelor Marginale.
3. Vârsta: Miocen inferior.
4. Sinonimie: “Formaţiunea disodilelor inferioare” (Grasu et al., 1988, p. 148); “Disodile inferioare” (Grasu et al., 1988, Tabel 34 la p. 136).
5. Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (ii) Harta geologică 1: 200,000, foaia 13-Piatra Neamţ, (Mirăuţă, 1968; Joja et al., 1968b) (în V. Tazlăul Mare, V. Bistriţei, V. Moldovei) şi foaia 21-Bacău, (Dumitrescu et al., 1968; 1970a) (V. Oituzului, Slănic Moldova, Dofteana).
6. Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): (ii) Grasu et al. (1988, p. 148) prezintă variaţiile de facies ale Şisturilor Disodilice Inferioare din cuprinsul diferitelor unităţi tectonice din Carpaţii Orientali. In vestul Pânzei de Tarcău (Faciesul de Fusaru) Şisturile Disodilice Inferioare au primit denumirea de “pseudodisodile” (Băncilă, 1955, din Grasu et al., 1988, p. 148) din cauza diversităţii tipurilor de roci pe care le conţin (marne, argile cenuşii-negricioase, argile brune, lentile de calcare sideritice şi intercalaţii de strate decimetrice, până la maximum 1 m grosime, de gresii care pot constitui până la 30% din stivă. Grosimea stivei în faciresul de Fusaru este de 250-300 m. In partea mediană a Pânzei de Tarcău (Facies de Moldoviţa) caracterul disodilic, fin laminat se accentuează dar sunt prezente şi componente semnificative (argile disodilice, argile, marne slab bituminoase, marne, calcare sideritice). In estul Pânzei de Tarcău (Facies Kliwa), unde Şisturile Disodilice Inferioare abia ating 30-60 m grosime şi în Pânza Cutelor Marginale disodilele au aspectul tipic de roci bitumolitice, brun-negricioase, fin laminate, cu eflorescenţe de sulf, gips, limonit. Subordonat (sub 20%) sunt prezente intercalaţii de Gresii de Kliwa, cu grosimi centimetrice la metrice. In Pânza Cutelor Marginale (zona Calu-Cracău, Semifereastra Bistriţei) apar elemente de şisturi verzi care pot deveni rudite cu matrice argilo-disodilică. Tot în Pânza Cutelor Marginale, în masa Şisturilor Disodilice Inferioare se intercalează marne brune (“marnele brune superioare” sau “marne brune intradisodilice”, groase de 2-15 m, ce apar imediat sub Gresia de Kliwa. Mai groase sunt aceste marne în bazinul văii Râşcuţa (Grasu et al., 1988, p. 145). De asemenea în faciesul de Moldoviţa şi spre est, către baza Şisturilor Disodilice Inferioare se intercalează pachete de până la 10 m grosime de menilite. Conţinutul în materie organică variază între 2% şi 46,32% (Grasu et al., 1988, Tabelul 44, la p. 150).
7. Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): (ii) Grasu et al. (1988, p. 148-153).
8. Limite: Limita inferioară este la contactul cu Menilitele Inferioare şi Marnele Brune Bituminoase (= Formaţiunea Marnelor Brune Bituminoase, în accepţiunea Grasu et al., 1988). Limita superioară este la contactul cu Gresia de Kliwa.
9. Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): (i) Macrofaună cu Mactra, Cardium, Donax, Solen, Tapes, Musculus etc. (Simionescu, 1977, p. 239). Domină M. Vitaliana şi C. Fittoni. Microfauna cu Porosononion şi Elphidium. Mai sunt prezente ostracode, spiculi de spongieri, dinţi de peşti.
10. Mediul depoziţional: Marin, restrictiv, cu adâncimi de 400 m (Bădescu, 1998, p. 193).
11. Corelări:
Literatura citată
Bădescu D., 1998, Modelul structural al zonei externe a flişului din Carpaţii Orientali (partea centrală şi nordică) şi paleogeografia palinspastică la nivelul Senonianului şi Paleogenului. Teză, 249p.
Băncilă I., 1955, Paleogenul zonei mediane a flişului. Bul. şt. Acad. Geol.-Geog., 7-4, 1201-1233.
Dumitrescu I., Mirăuţă O., Săndulescu M., Ştefănescu M., Bandrabur T., 1968, Harta geologică a României, scara 1:200,000, foaia 21-Bacău.
Dumitrescu I., Săndulescu, M., Mirăuţă, O., Bandrabur, T., 1970a, Harta geologică a României, scara 1:200,000, foaia 21-Bacău, Nota explicativă 74 p.
Grasu C., Catană C., Grinea D., 1988, Flişul carpatic. Petrografie şi consideraţii economice. Ed. Tehnică, 208 p.
Joja T., Mirăuţă Elena, Alexandrescu Gr., 1968b, Harta geologică a României, scara 1:200,000, foaia 13-Piatra Neamţ, Notă explicativă, 45 p.
Mirăuţă O., 1968, Harta geologică a României, scara 1:200,000, foaia 13-Piatra Neamţ.
Simionescu Teodora, 1977, Studiul geologic al sarmaţianului şi Meotianului dintre Valea Bistriţei şi Valea Răcăciuni (Bacău). AN, 51, 225-257.