1. Statutul numelui:
2. Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (iii) Platforma Moesică.
3. Vârsta: Triasic superior (Carnian-Rhaetian).
4. Sinonimie: “seria roşie superioară” (Pătruţ et al., 1961; Popescu et al., 1967, citaţi de Paraschiv, 1981, p. 77); “Depozitele Triasicului superior” (Paraschiv, 1974, p. 109); “Seria roşie superioară” (Paraschiv, 1975, p. 170); “Formaţiunea roşie superioară (Triasicul superior)” (Paraschiv, 1979, p. 41); “Formaţiunea de Segarcea” (Paraschiv, 1981, p. 77; Ionesi, 1994, p. 91); “la Formation de Segarcea” (Paraschiv, 1983, p. 49).
5. Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (i) Neprecizată; (ii) Harta geologică 1:200,000, foaia 41-Craiova, carourile d3, d4 (Mihăilă et Giugea, 1968; Mihăilă et al., 1968).
6. Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): Formaţiunea, groasă de 900-1200 m, se caracterizează printr-o culoare brun-roşcată şi printr-o largă varietate litofacială: argile, marne, calcare argiloase (= marnocalcare), mai rar calcare, gresii, nisipuri, microconglomerate, intercalaţii de gips şi ahidrit, piroclastite, efuziuni bazice. Faciesurile şi grosimile sunt variabile pe cuprinsul platformei. La nord de linia Ciureşti-Videle sunt prezente doar petice scăpate de la eroziune, în timp ce la vest de Olt, în vestul şi estul Depresiunii Roşiori-Alexandria, grosimile ajung la 900-1200 m (în vest) şi 920 m (în est). Barbu et al. (1970, citat de Paraschiv, 1974, p. 109) au identificat în cuprinsul formaţiunii trei intervale: inferior, argilo-grezos; mediu, grezos-nisipos; superior, argilos-marnos. Paraschiv (1979, p. 41) identifică în zonele vestice trei subdiviziuni numite complexe: unul argilos-grezos (inferior), unul grezos-nisipos (median) şi unul marnos-calcaros (superior). Grosimea acestora în forajul Putinei este de 250 m, 110 m, respectiv 150 m. Spre estul Depresiunii Roşiori-Alexandria (Chiriacu, Vlaşin) întreaga formaţiune este pelitică (argile, marne cu intercalaţii subordonate de calcare grezoase). Intre Slatina şi Craiova stiva conţine peste 580 m de roci efuzive bazice, piroclastite, tufuri.
7. Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): (ii) Paraschiv (1974, p. 109; 1979, p. 41).
8. Limite: La marginile zonelor depresionare formaţiunea este delimitată în bază şi la partea superioară de lacune stratigrafice. In forajul 100-Vlaşin limita inferioară este la contactul cu Formaţiunea Carbonatică-Evaporitică (= Formaţiunea de Alexandria), iar limita superioară la contactul cu depozite jurasice (Paraschiv, 1983, coloana forajului 100-Vlaşin, după p. 53). v. şi fişa Formaţiunea de Segarcea.
9. Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): (i) Alge characee (Porochara triassica, Stellatochara), foraminifere, ostracode de tip carnian (Paraschiv, 1974, p. 110; 1979, p. 41). La vest de Olt characeele şi ostracodele indică intervalul Norian-Rhaetian.
10. Mediul depoziţional: Mediu continental, lagunar, marin.
11. Corelări:
Literatura citată
Ionesi L., 1994, Geologia unităţilor de platformă şi a orogenului nord-dobrogean. Ed. Tehnică, 280 p.
Mihăilă N., Giurgea P., 1968, Harta geologică a României, scara 1:200,000, foaia 41-Craiova.
Mihăilă N., Patrulius D., Giurgea P., 1968, Harta geologică a României, scara 1:200,000, foaia 41-Craiova. Notă explicativă.
Paraschiv D., 1974, Studiul stratigrafic al Devonianului şi Carboniferului din Platforma Moesică de la vest de Râul Argeş. Stud. teh.-econ., J12, 147 p.
Paraschiv D., 1975, Geologia zăcămintelor de hidrocarburi din România. St. teh.-econ., A10, 346 p.
Paraschiv D., 1979, Platforma Moesică şi zăcămintele ei de hidrocarburi. Ed. Acad., 180 p.
Paraschiv D., 1981, Asupra conţinutului litostratigrafic al Formaţiunii de Seagarcea. Mine, Petrol, Gaze, 32, 1-2, 77-81.
Paraschiv D., 1983, Formations salifères de la plate-forme moesienne (Roumanie). AN, 59, 47-53.