1. Statutul numelui:
2. Unitatea de rang superior în care se încadrează (i); Subdiviziuni (ii);
Unitatea structurală (iii): (i) Membru al Formaţiunii de Mireş (Popescu Gh. et al., 1995, fig. 4 la p. 6 şi fig. 5 la p. 7); (iii) Depresiunea Transilvaniei.
3. Vârsta: Badenian superior (Kossovian).
4. Sinonimie: “Orizontul şisturilor cu Radiolari” (Pătruţ, 1952, p. 102); “orizontul argilelor şistoase cu radiolari” (Codarcea et Stancu, 1968, p. 33); “şisturi cu radiolari” (Patrulius et al., 1968, p. 52); “Radiolarian Shales” (Popescu Gh. et al., 1995, fig. 4 la p. 6 şi fig. 5 la p. 7). In Subcarpaţi sinonimele Şisturilor cu Radiolari sunt: “Orizontul argilos cu Radiolari” (Olteanu, 1951, p. 15; Popescu Gr., 1951, p. 10).
5. Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (ii) Zona Cepari-Băile Slătiniţa, Viştea, Ucea, Ocna Sibiului, Răşinari; Harta geologică 1:200.000, foaia 27-Sibiu; Harta geologică 1:50.000, foaia 92c-Sibiu.
6. Secţiunea tip (i); Variaţii de facies (ii): In zona Beclean, la Nireş, Pătruţ (1952, p. 102) identifică echivalentul Şisturilor cu Radiolari pe care îl descrie ca “argile brune-negricioase, şistoase, cu multe eflorescenţe galbene de sulf şi cu cristale de gips” groase de circa 10 m şi foarte asemănătoare cu Şisturile Disodilice. Prezenţa radiolarilor a fost constatată şi în marne care urmează unui tuf dacitic de 0,6 m grosime. Şisturile cu Radiolari se încheie cu Tuful de Şugatag (Popescu Gh. et al., 1995, p. 8, fig. 4 la p. 6, fig. 5 la p. 7).
7. Referinţa tip (i); Alte referinţe (ii): (ii) v. Sinonimie.
8. Limite: Limita inferioară este la contactul cu Formaţiunea cu Sare (numită Membrul de Ocna Dejului al Formaţiunii de Mireş de către Popescu Gh. et al., 1995, fig. 4 la p. 6 ). In zona Beclean peste Şisturile cu Radiolari urmează 0,6 m tuf dacitic (Pătruţ, 1952, p. 102), echivalent al Tufului de Şugatag. In succesiune urmează Marnele cu Spirialis.
9. Conţinut fosil (i); Consideraţii biostratigrafice (ii): (i) Radiolari (Spongodiscus).
10. Mediul depoziţional:
11. Corelări: