1. Statutul numelui: Formal, valid.
2.Unitatea litostratigrafică de rang superior în care se încadrează(i); Subdiviziuni (ii); Unitatea structurală (iii): (ii) Are în alcătuire membrii: Gresia de Tarcău Inferioară, Stratele de Giurgiu-Ghelinţa, Gresia de Tarcău Superioară (Săndulescu et al., 1962, p. 125-126) şi Conglomeratul de Bako-Sânzieni (Băncilă, 1958, p. 245, 253-254 şi fig. 79); (iii) Pânza de Tarcău, Moldavide.
3. Vârsta: Paleocen-Lutetian.
4. Sinonimie: ”Gresul de Tarcău” (Atanasiu (sic!), 1908, p. XLVII).
5. Localitatea tip (i); Răspândire geografică (ii): (i) Bazinul Văii Tarcăului; (ii) Harta geologică 1: 200.000, foile 5-Rădăuţi, 13-Piatra Nemţ, 21-Bacău, 28-Braşov, 29-Covasna. Atanasiu (sic!), 1908, p. XLVII) descrie astfel aria de extindere a Gresiei de Tarcău: ”...formează o zonă continuă, largă de 10-15 km, care începe la Nord din pârăul Secu, la Est de Ciahlău şi se continuă spre Sud prin basenul Tarcăului, în bazinul Trotuşului, formând înălţimile cele mai mari din această parte a flişului”.
6. Secţiunea tip; Variaţii de facies: Atanasiu (sic!), (1908, p. XLVII) dă următoarea descriere: ”...un gres grosier, care devine câteodată conglomerat mărunt, masiv ori în bancuri foarte groase; cenşiu-albăstrui când e proaspăt, devine negricios şi murdar pe suprafeţele expuse. Intercalaţiunile de şisturi mărnoase cenuşii şi negre, de gresuri în plăci şi de gresuri quarţitice, câteodată destul de puternice, se găsesc în general desvoltate în partea superioară a gresului masiv.” Băncilă (1958, p. 249-254) a arătat că această unitate litostratigrafică este constituită esenţial din gresii micacee, în strate de 0,5-3 m grosime, uneori de până la 18 m grosime. Gresiile sunt mediu granulare, cu treceri la microconglomerate şi, mai rar, la gresii fine. Liantul este cel mai frecvent argilos (conferind rocii caracterul de graywacke), mai rar ciment calcitic. Stratele sunt separate de intercalaţii subţiri, argiloase, ori de gresii şistoase. Intercalaţiile argiloase au de obicei 2-30 cm grosime, dar pot atinge şi maximum 18 m grosime. Au culoare cenuşie, verzuie, rar vişinie. Pe direcţie, aceste intercalaţii suferă modificări de grosime. La rândul lor, conţin gresii glauconitice şi cloritice, de 2-25 cm grosime. Spre partea superioară a Gresiei de Tarcău apar intercalaţii rare, de 2-12 m, de conglomerate cu galeţi de 3-5 cm. Se estimează că grosimea Gresiei de Tarcău este de 2000-3000 m. Băncilă (1958, p. 249) a estimat grosimi de 800-1800 m. După acelaşi autor, în Valea Teleajenului grosimea scade la 250 m (Băncilă,1958, p. 260).
Formaţiunea este interpretată drept fliş cu gresii masive, gradate, în care se intercalează pachete de 5-25 m grosime de fliş alcătuit din ritmuri cu grosimi individuale de 20 cm, de gresii calcaroase sau argiloase şi argile verzi. Unul din aceste pachete are grosimi de 30-100 m şi constituie membrul median al Gresiei de Tarcău, numit Stratele de Giurgiu-Ghelinţa. Către treimea superioară a formaţiunii sunt prezente conglomerate (Conglomeratul de Bako-Sânzieni).
7. Referinţa tip; Alte referinţe: Atanasiu (sic!) (1908, p. XLVII-XLVIII), Grasu et al. (1988, p. 71-73); Băncilă (1955, p. 1208-1212; p. 249-254; p. 260-262; p. 272); Ionesi, (1957, p. 377-378); Săndulescu et al. (1962, p. 124-126); Săndulescu et al. (1989, p. 53)
8. Limite:Limita inferioară este la contactul cu Stratele de Horgazu. Limita superioară este la contactul cu Stratele de Podu Secu (Băncilă, 1958, p. 253).
9. Conţinut fosil; Consideraţii biostratigrafice:
10. Mediul depozitional: Marin, turbiditic, fluxoturbiditic de 1500-300 m. (Bădescu, 1998, p. 193).
11. Corelări: